May evită o periculoasă şi umilitoare înfrângere într-un vot major în Parlament

Vocea.biz / 13.06.2018
May evită o periculoasă şi umilitoare înfrângere într-un vot major în Parlament

Premierul britanic Theresa May a evitat o periculoasă înfrângere, în cursul examinării proiectului său de lege cu privire la Brexit, după respingerea unui amendament care ar fi acordat Parlamentului un drept de veto asupra rezultatului negocierilor cu Bruxellesul, relatează AFP conform News.ro.

Deputaţii au respins marţi – cu 324 de voturi la 298 – acest amendament, care ar fi acordat Parlamentului puterea de a trimite înapoi Guvernul la masa negocierilor, în cazul în care acordul obţinut cu Bruxellesul nu i-ar fi convenit.

Acest vot a fost obţinut la finalul ultimelor discuţii între Guvernul conservator şi deputaţii conservatori pro-UE, care au condus la scene spactaculoase în Parlament, în care miniştrii au negociat dur cu parlamentarii chiar în mijlocul Camerei Comunelor.

Dată fiind majoritatea scurtă pe care o are şi fronda recalcitranţilor faţă de linia pe care o trasează, Theresa May risca o înfrângere cu consecinţe grave asupra marjei sale de manevră dacă nu rămânerea sa în fruntea Executivului.

Proiectul de lege – intitlat ”Legea (retragerii din) Uniunea Europeană” – urmează să pună capăt supremaţiei dreptului european asupra dreptului britanic şi să organizeze transpunerea anumitor reglementări europene.

Deputaţii, care au adoptat o primă versiune în ianuarie, se pronunţă până miercuri asupra unei serii de amendamente introduse în cursul examinării textului în Camera Lorzilor, Camera superioară a Parlamentului britanic, contrare proiectului Guvernului.

Grijulie să evite această lovitură, Theresa May s-a implicat personal în negocieri de ultim moment şi a primit deputaţi conservatori pro-UE în biroul său din Parlament. Ea i-a convocat, luni seara, pe toţi deputaţii partidului său, pentru a-i chema la ordine.

”Trebuie să arătăm clar că suntem uniţi, ca partid, în hotărârea noastră de a implementa hotărârea luată de poporul britanic”, care a votat în proporţie de 52% în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană în referendumul din iunie 2016, a subliniat ea.

Această punere la punct – care l-a determinat pe secretarul de Stat însărcinat cu Justiţia Phillip Lee, un proeuropean – să demisioneze marţi dimineaţa, cu scopul de a vota liber, a explicat el.

TENISUNI, NEGOCIERI

Rămâne de văzut ce concesii le-a făcut Guvernul deputaţilor pro-UE, pentru a le împiedica rebeliunea.

Potrivit lui Robert Buckland, un consilier juridic al Executivului, îngrijorările prezentate de aceştia din urmă – cu privire la rolul Parlamentului în cazul în care nu se ajunge la un acord cu Bruxellesul – vor fi integrate într-un amendament care va fi supus votului camerei lorzilor lunea viitoare.

Însă, în acest stadiu, aceste concesii sunt atât de ”obscure, încât conservatorii pro-Brexit şi pro-UE cred cu toţii că au învins…”, a subliniat într-un mesaj postat pe Twitter o jurnalistă de la revista The Spectator, Katy Balls.

Într-un comunicat publicat marţi seara târziu, Ministerul Brexitului a anunţat că s-a ajuns la un acord în vederea căutării unui ”compromis”, precizând însă că acesta nu trebuie ”să lege mâna” Guvernului în negocierile cu Bruxellesul.

Opoziţia laburistă a denunţat metoda guvernamentală.

”În faţa perspectivei unei înfrângeri umilitoare, Theresa May a fost forţată (…) să facă aşa-zise concesii”, a reacţionat deputatul Keir Starmer, ”domnul Brexit” în Partidul Laburist.

”Vom vedea detaliile acestor concesii şi vom cere socoteală miniştrilor”, a ameninţat el.

Dezbaterea în Parlament a condus la schimburi de replici dure între parlamentari conservatori – încă o ilustrare a disensiunilor care dezbină Partidul Conservator.

Care sunt poziţiile conservatorior pro-UE?

O operaţiune vizând ”să răstoarne decizia” britanicilor de a părăsi UE, a denunţat Bill Cash, un susţinător al Brexitului.

Eurofila Anna Soubry i-a replicat acuzând euroscepticii că vor, cu orice preţ, un ”Brexit dur”.

Denunţând o atmosferă îngreţoşătoare, ea a declarat că ”cel puţin un deputat din aceste bănci nu va vota (…) conform conştiinţei sale din cauza ameninţărilor”.

Cu privire la alt subiect care ridică o problemă – posibilitatea rămânerii regatului în Uniunea Vamală – Executivul pare să fi ajuns la un aranjament cu majoritatea sa, printr-un amendament de compromis care urmează să fie supus votului miercuri.

Citește și...