Asociaţia anticorupţie Anticor cere miercuri Parchetului Parisului să deschidă o anchetă cu scopul de a ”verifica transparenţa şi probitatea conturilor” din campania prezidenţială ale lui Emmanuel Macron, Benoît Hamon, Jean-Luc Mélenchon şi Marine Le Pen, în mijlocul unei campanii mediatice care dureazăde mai multe săptămâni, relatează AFP.
Asociaţia îi acuză pe liderul La France Insoumise (LFI) şi pe conducătoarea fostului FN că au ”încercat să deturneze bani publici prin rambursări de la stat a unor cheltuieli de campanie care nu aveau alt scop decât să le servească interesele lor sau ale apropiaţilor lor”, se arată în plângere, consultată de AFP şi care urma să fie depusă în cursul zilei, raportează News.ro.
Anticor îi reproşează preşedintelui “Emmanuel Macron şi, în mai mică măsură, lui Benoît Hamon că au profitat de restituiri, reduceri, rabaturi care le-au scăzut cheltuielile de campanie”, o încălcare a principiului egalităţii între candidaţi, prevăzute de Codul electoral.
Aceste rabaturi ar putea constitui ”abuzuri de bunuri sociale” din partea prestatorilor care le-au acordat, apreciază Anticor.
Asociaţia cere să se verifice ”responsabilitatea” membrilor Comisiei Naţionale a Conturilor de Campanie (CNCCFP).
Ea vizează atât acceptarea unor cheltuieli care n-ar fi trebuit să existe – aşa cum a denunţat un raportor demisionar -, cât şi validarea unor reduceri care constituie, în opinia Anticor, o finanţare de către întreprinderi – ceea ce este ilegal în Franţa.
Această plângere este formulată în urma unor anchete de presă – ale Mediapart, Le Monde şi Radio France – care acuză campania actualului preşedinte că a beneficiat de ”preţuri reduse” şi ”restituiri ascunse”.
”Obiectivul este să se realizeze o analiză sistematică a practicilor partidelor care folosesc finanţarea politică, uneori, din motive străine de campanie, dar şi pentru a se arăta cu degetul proasta funcţionare a CNCCFP. Toate aceste disfuncţionalităţi afectează democraţia”, a declarat pentru AFP Jérôme Karsenti, un avocat de la Anticor.
”Justiţia trebuie să spună clar dacă suprafacturările sau subfacturările sunt ilegale. Responsabilităţile tuturor protagoniştilor acestor campanii trebuie să fie stabilite”, a comentat preşedintele asociaţiei Jean-Christophe Picard..
În privinţa campaniei victorioase a lui Macron, Anticor relevă atât închirierea a şase locuri de mitinguri cu rabaturi între 36 şi 75%, cât şi reduceri mari la închirierea de material, dar şi o ”subfacturare” a sediului de campanie în arondismentul al XV-lea la Paris.
La République en Marche (LREM) a acuzat presa că ”pune pe tapet pseudodezvăluiri”, duminică, într-un comunicat, în care a justificat aceste preţuri.
Potrivit partidului lui Macron, Teatrul Bobino din Paris a mai facturat unor asociaţii închirieri cu 3.000 de euro în loc de 13.000 de euro.
”Eventualele reduceri acordate unor asociaţii nu pot fi comparate”, îi replică Anticor, care vede în ele donaţii deghizate din partea unor persoane juridice.
În privinţa lui Benoît Hamon, Anticor denunţă presupuse reduceri în valoare de 310.000 de euro, potrivit unei anchete a revistei L’Obs.
Altă asociaţie – Front républicain d’intervention contre la corruption (Fricc) – a anunţat vineri că intenţionează să depună plângere cu privire la o ”finanţare ilegală a campaniei electorale” împotriva lui Emmanuel Macron.
În privinţa conturilor lui Jean-Luc Mélenchon – în cazul căruia asociaţia respinge cheltuieli în valoare de 434.939 de euro dintr-un total de 10,7 milioane de euro declarate – Anticor denunţă ”suprafacturări” în beneficiul societăţii Mediascop, prezidate de Sophia Chikirou, directoarea sa de campanie de la acea vreme.
Mâna sa dreaptă Alexis Corbière este acuzat de ”abuz de încredere”, din cauză că a facturat intervenţii mediatice ”ţinând de angajamentul militant”.
În opinia Anticor, campania LFI a abuzat, de altfel, de statutul de autoantrepenor, ceea ce poate fi considerat drept o eventuală infracţiune de ”negociere”.
Lui Marine Le Pen Comisia i-a respins cheltuieli în valoare de 873.576 euro, constând în 95% din cazuri din împrumuturi contractate la Frontul Naţional (FN, extremă dreapta) şi de la micropartidul tatălui său Jean-Marie.
Anticor consideră că aceste împrumuturi ascund o tentativă de deturnare de fonduri publice şi de abuz de încredere.
Plângerea relevă de asemenea că ”între cei 29 cei mai mari prestatari se află în principal societăţi care aparţin unor cadre din Frontul Naţional sau familiei lor”.
Jean-Luc Mélenchon – a cărui campanie este vizată de o anchetă a parchetului în urma unei sesizări depuse de CNCCFP – a cerut ”revizuirea tuturor conturilor” celor 11 candidaţi la preşedinţia Franţei.