China dă asigurări Iranului de susţinerea Acordului de la Viena

Vocea.biz / 11.06.2018
China dă asigurări Iranului de susţinerea Acordului de la Viena

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a asigurat pe omologul său iranian Hassan Rohani de susţinerea ţării dale faţă de Acordul din 2015 în dosarul nuclear iranian, denunţat de Statele Unite, scrie luni agenţia China Nouă, citată de AFP.

Cei doi preşedinţi s-au întâlnit duminică, în marja unui summit al Organizaţiei Cooperării din Shanghai (OCS), o organizaţie regională în domeniul securităţii, care a reunit mai multe ţări asiatice, inclusiv Rusia, în metropola chineză Qingdao (est), titrează News.ro.

Acordul prin care Iranul s-a angajat să-şi limiteze activităţile nucleare în schimbul unei ridicări parţiale a sancţiunilor internaţionale ce i-au fost impuse în dosarul nuclear ”este o realizare importantă a multilateralismului”, a subliniat preşedintele chinez, citat de agenţia de presă oficială chineză.

Acordul, ”favorabil unei menţineri a păcii în Orientul Mijlociu şi regimului internaţional al neproliferării nucleare, trebuie să continue să fie implementat în mod concret”, a apreciat el.

La rândul său, Rohani a îndemnat comunitatea internaţională, inclusiv China, ”să joace un rol pozitiv” în acest dosar, potrivit Chinei Noi.

China este – alături de Franţa, Germania, Regatul Unit, Rusia şi Statele Unite – unul dintre semnatarii acordului din 2015 cu Iranul.

Retragerea din acord a Statelor Unite de către Donald Trump deschide calea unor noi sancţiuni americane vizând atât Teheranul, cât şi întreprinderi din ţări terţe care fac comerţ cu Iranul, în care au investit.

Decizia americană ”poate destabiliza şi mai mult situaţia”, a avertizat sâmbătă, la Qingdao, preşedintele rus Vladimir Putin, care s-a pronunţat în favoarea ”implementării necondiţionate” a textului.

Într-o întâlnire bilaterală cu Putin, preşedintele iranian a apreciat că este necesar să continue discuţiile între Rusia şi Iran, după denunţarea ca ”ilegală” a acordului de către Washington.

Citește și...