Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat Statele Unite că este necesar să ofere Coreei de Nord garanţii de securitate solide, dacă vor să încheie un acord învederea ”denuclearizării”, relatează The Associated Press.
Putin, care a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat televiziunii chineze CCTV, şi-a exprimat speranţa ca întâlnirea de săptămâna viitoare între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un să aducă rezultate pozitive, titrează News.ro.
El a salutat măsuri ”fără precedent” întreprinse de Coreea de Nord – suspendarea testelor nucleare şi balistice şi demolarea instalaţiei sale de teste nucleare – drept un semn de bunăvoinţă important.
Liderul de la Kremlin a salutat totodată ”curajul şi matura” decizie a lui Trump de a se întâlni cu Kim, însă a avertizat că Phenianul va voi ”garanţii absolute de securitate” pentru a-şi abandona ambiţiile nucleare.
”Nu poate fi altfel, mai ales după evenimentele tragice din Libia şi Irak”, a declarat Putin.
”Nord-coreeni le văd în faţa ochilor (evenimentele), iar astfel cer în mod natural garanţii”, a insistat liderul de la Kremlin.
El şi-a exprimat regretul faţă de faptul că Statele Unite şi Coreea de Sud nu şi-au oprit manevrele militare.
Putin a anunţat, de asemenea, că propuneri din partea Moscovei în vederea dezvoltării unor proiecte comune – cu ambele Corei – în domeniul transportului feroviar şi a unor gazoducte vor contribui la stabilitatea întregii regiuni.