Emmanuel Macron compară convorbirile telefonice cu Trump şi ceilalţi lideri cu procesul de preparare a cârnaţilor

Vocea.biz / 06.06.2018
Emmanuel Macron compară convorbirile telefonice cu Trump şi ceilalţi lideri cu procesul de preparare a cârnaţilor

Preşedintele francez Emmanuel Macron a răspuns celor care îl întrebau în legătură cu informaţiile privind termenii duri în care s-a desfăşurat o convorbire cu Donald Trump, făcând o paralelă cu procesul de preparare a cârnaţilor: este mai bine să nu ştii ce se află înăuntru, scrie The Guardian.

În timpul unei conferinţe de presă comună cu prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, Macron a fost întrebat în legătură cu o informaţie deifuztă de CNN conform căreia o convorbire telefonică dintre liderul francez şi Trump de săptămâna trecută a fost „teribilă”, titrează News.ro.

„După cum ar spune Otto von Bismarck, dacă am explica lumii cum sunt făcuţi cârnaţii, cel mai probabil lumea nu i-ar mai mânca”, a declarat Macron.

„Aşa că îmi place când oamenii văd masa în forma sa finală, dar nu sunt convins că un comentariu despre bucătărie ajută atunci când livrezi mâncarea sau când o mănânci”, a adăugat preşedintele francez.

Un transcript de la preşedinţia franceză al convorbirii lui Macron cu Trump de săptămâna trecută arată că preşedintele francez i-a transmis lui Trump că decizia sa de a impune tarife exporturilor aliaţilor este „ilegală” şi „o greşeală”.

Casa Albă a comunicat că discuţia s-a concentrat pe piaţa de schimb şi imigraţie, fără să ofere mai multe detalii.

„Macron a crezut că va putea să fie sincer, bazându-se pe relaţia sa cu Trump. Dar Trump nu poate suporta asemenea critici. A fost rău, teribil”, a precizat o sursă neidentificată pentru CNN.

Citește și...