Şeful Starbucks Howard Schultz părăseşte compania după 36 de ani. Ar putea candida la preşedinţia SUA

Vocea.biz / 05.06.2018
Şeful Starbucks Howard Schultz părăseşte compania după 36 de ani. Ar putea candida la preşedinţia SUA

Preşedintele executiv al Starbucks, Howard Schultz, a declarat că îşi dă demisia după 36 de ani în care a luat parte la creşterea companiei de la un lanţ de cafenele locale la o putere globală, el neexcluzând o potenţială canddiatură la Preşedinţia SUA, scrie BBC potrivit News.ro.

Schultz va renunţa la poziţia sa din consiliul de conducere pe 26 iunie.

Decizia a ridicat întrebări privind ambiţiile sale politice.

Într-un interviu pentru New York Times, Schultz nu a exclus o candidatură la preşedinţie: „Unul dintre lucrurile pe care vreau să le fac în următorul meu capitol este să îmi dau seama dacă aş putea la rândul meu să dau înapoi. Nu ştiu încă ce înseamnă acest lucru”.

El a adăugat: „Vreau să îmi servesc ţara, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să candidez într-o funcţie publică pentru a face acest lucru”.

Conform The New York Times, Schultz a anunţat board-ul companiei încă de acum un an în legătură cu intenţia de a se retrage, iar cel mai probabil gestul său va alimenta speculaţiile conform cărora ia în calcul o candidatură la Preşedinţie în 2020. El este menţionat adesea drept potenţial candidat al Partidului Democrat şi a devenit tot mai vocal în privinţa temelor politicie, inclusiv prin critici la adresa preşedintelui Donald Trump, despre care a afirmat anul trecut că “este un preşedinte care crează episoade de haos în fiecare zi”.

Luni el a anunţat pentru prima dată că ar putea lua în calcul o candidatură.

“Vreau să fiu sincer cu voi, fără să creez titluri speculative”, a declarat el pentru The New York Times.

“De ceva vreme sunt foarte îngrijorat pentru ţara noastră – divizarea crescând din plan intern şi poziţia noastră în lume”, a afirmat Schultz.

Howard Schultz, în vârstă de 64 de ani, a început să lucreze la Starbucks în 1982 ca director de operaţiuni şi marketing. El conduce consiliul de administraţie din 1985.

În timpul mandatului său lla firmă, Starbucks a crescut de la 11 cafenele la peste 28.000 în 77 de ţări, iar preţul acţiunilor firmei a crescut cu 21.000%, scrie BBC, invocând date furnizate de companie.

Tags:
Citește și...