Bill Clinton, criticat din cauza unor declaraţii despre Monica Lewinsky

Vocea.biz / 05.06.2018
Bill Clinton, criticat din cauza unor declaraţii despre Monica Lewinsky

Fostul preşedinte american Bill Clinton a făcut luni obiectul unor critici violente, din cauza lipsei sale de compasiune şi regrete faţă de Monica Lewinsky, cu care a avut o relaţie la Casa Albă, relatează AFP.

Întrebat de postul NBC despre Monica Lewinsky – amanta sa în 1995 şi 1996, pe când era stagiară la Casa Albă -, Bill Clinton a dezvăluit că nu i-a cerut niciodată scuze personal, titrează News.ro.

Monica Lewinsky a scris în februarie un material publicat în revista Vanity Fair, în care spune că a suferit de stres posttraumatic din cauza mediatizării relaţiei sale şi a anchetei procurorului special Kenneth Starr.

După ce a afirmat mult timp că relaţia a fost consimţită, ea a spus că tinereţea sa – avea 22 de ani – şi diferenţa de statut dintre ea, o tânără stagiară, şi preşedintele Statelor Unite fac ideea însăşi a consimţământului ”discutabilă”.

Întrebat dacă i-a prezent scuze în mod direct Monicăi Lewinsky, fostul preşedinte a răspuns că nu.

”Am spus nu o dată, în mod public, că îmi pare rău”, a declarat el.

”Este cu totul altceva. Scuzele erau publice”, i s-a eplicat.

Întrebat în mod insistent de jurnalistul Craig Melvin de la NBC dacă el consideră că-i datorează ei scuze, Bill Clinton nu a răspuns, iar scriitorul James Patterson, coautorul romanului ”The President Is Missing”, pe care fostul preşedinte l-a lansat luni, a răspuns abrupt

”Au trecut 20 de ani, haideţi!”, a declarat romancierul, vizibil plictisit de acest tir de întrebări.

”Să vorbim despre JFK. Să vorbim despre LBJ”, a spus el, referindu-se la preşedinţii John F. Kennedy şi Lyndon B. Johnson, cunoscuţăi prin faptul că au avut numeroase relaţii extramaritale. ”Opriţi-vă acum”.

”Bill Clinton este unul dintre motivele pentru care avem nevoie de #MeToo”, a comentat jurnalista şi editorialista Courtney Enlow într-un mesaj postat pe Twitter, unde soţul candidatei democrate înfrânte la preşedinţie era criticat extrem de dur.

”Eu apreciez mişcarea #MeToo”, a declarat democratul, în vârstă de 71 de ani, apreciind că aceasta ”ar fi trebuit să vină înainte”.

Însă ”asta nu înseamnă că sunt de acord cu tot. Îmi pun întrebări referitoare la anumite decizii care au fost luate”, a adăugat el, fără să facă alte precizări.

În urma izbucnirii scandalului Harvey Weinstein, la începutul lui octombrie, zeci de bărbaţi puternici din mediile  divertismentului, politicii şi presei au fost nevoiţi să-şi părăsească funcţiile, după ce au fost acuzaţi de hărţuire sau agresiune sexuală.

Tags:
Citește și...