Trump atacă din nou New York Times şi Washington Post

Vocea.biz / 30.07.2018
Trump atacă din nou New York Times şi Washington Post

Preşedintele american, Donald Trump, a lansat un nou atac asupra New York Times, la câteva ore după ce a declarat că a avut „o întâlnire foarte bună” cu editorul New York Times privind faptul că a numit jurnaliştii „duşmanii poporului”, scrie The Guardian potrivit News.ro.

„Ziarul eşuat New York Times şi Amazon Washington Post nu fac nimic altceva în afară decât să scrie ştiri negative despre orice realizare pozitivă. Iar acest lucru nu se va schimba niciodată”, a scris Trump pe Twitter.

Mai devreme, Casa Albă confirmase că Trump s-a întâlnit cu editorul New York Times, A. G. Sulzberger pe 20 iulie, pentru a discuta despre afirmaţiile anterioare ale lui Trump, în care el numea jurnaliştii ca fiind „duşmanii poporului”.

Sulzberger a declarat că i-a transmis lui Trump că este „îngrijorat privind retorica sa anti-presă” şi că „l-a implorat să reconsidere atacurile sale asupra jurnalismului, care sunt periculoase şi dăunătoare ţării noastre”.

În mai multe postări pe Twitter, Trump a afirmat: “Relatările privind deliberările guvernului nostru … pun în pericol viaţa multora, nu doar a jurnaliştilor”.

El a adăugat: “Libertatea presei vine şi cu responsabilitatea de a prezenta ştirile cu acurateţe”.

Trump a precizat: “90% din ştirile scrise despre administraţia mea sunt negative. (…) nu voi permite ca ţara noastră minunată să fie vândută de persoanele anti-Trump din industria muribundă a ziarelor”.

Sâmbătă noapte, editorul executiv al Washington Post, Marty Baron, a ţinut un discurs în Annapolis, Maryland, unde a vorbit în faţa familiilor celor cinci persoane decedate într-un atac armat la sediul Capital Gazette.

El a declarat că jurnaliştii ucişi sunt “prietenii poporului”, făcând referire la declaraţiile lui Trump.

Baron nu l-a menţionat pe Trump, însă a adăugat: “Nicinul dintre ei nu merita să fie văzut ca un duşman din cauza profesiei pe care şi-a ales-o. Niciunul dintre ei nu merita să fie văzut ca un duşman de omul care i-a ucis şi niciunul dintre ei nu merita să fie numit duşman de nimeni. La fel cum nimeni din domeniul nostru nu merită acest lucru”.

În această săptămână, Trump a declarat în timpul unui discurs în faţa veteranilor de război din Kansas City: “Nu ar trebui să credeţi prostiile pe care le vedeţi de la aceşti oameni, ştirile false. Amintiţi-vă: ce vedeţi şi ce citiţi nu este ceea ce se întâmplă”.

Citește și...