Incendii uriaşe în California s-au soldat cu cel puţin şapte morţi de joi, iar 12.000 de pompieri luptau luni în continuare cu mai multe sinistre care, alimentate de secetă, au devorat mii de hectare, relatează AFP.
”Am locuit aici toată viaţa mea şi nu am văzut un foc care să provoace atât de multă distrigere”, a declarat într-o conferinţă de presă Leonard Moty, un reprezentant al comitatului Shasta, în nordul statului, unde face ravagii de la 23 iulie “Carr”, principalul incendiu, relatează News.ro.
De joi, şase persoane au murit în acest incendiu, iar alte şapte erau date dispărute, au anunţat autorităţile.
Un pompier care lupta împotriva unui incendiu la Ferguson, în apropiere de Parcul Naţional Yosemite, mai la sud, a murit duminică.
Joi, doi pompieri au murit luptând împotriva lui ”Carr”, iar doi copii – în vârstăde 4 şi 5 ani – şi străbunica lor, în vârstă de 70 de ani, au murit în locuinţa lor mobilă, înconjurată de flăcări.
Duminică, rămăşiţele unei persoane care a ignorat oridinul de evacuare a fost găsit într-o locuinţă incendiată.
Potrivit CalFire, serviciul pompierilor, aproximativ zece incendii devasteau anumite regiune din California.
Întăriri au fost trimise din 13 state, inclusv tocmai de la New Jersey, Florida şi Maryland – de pe Coasta de Est, pentru a lupta împotriva focului.
Incendiul ”Carr” era controlat duminică seara în proporţie de 17% şi s-a extins pe mai bine de 38.600 de hectare, potrivit unor date oficiale.
Aproape 900 de clădiri au fost distruse de flăcări, iar alte aproximativ 5.000 erau ameninţate în continuare, însă autorităţile au vrut să se arate mai încrezătoare.
”Suntem mai optimişti”, a declarat pentru presă adjunctul şefului CalFire din oraşul Redding, Bret Gouvea. ”Începem să câştigăm teren în loc să fim în defensivă”, a spus el, exprimându-şi însă neîncrederea faţă de capriciile vremii.
În faţa ameninţării, autorităţile au procedat la evcuarea a 38.000 de persoane, potrivit ultimelor date oficiale.
Guvernatorul Californiei Jerry Brown a declarat starea de urgenţă în comitatele Shasta, Lake, Napa şi Mendocino.