Toggle Menu
  1. Home/
  2. Internațional/

UE este îngrijorată, Guvernul britanic este pregătit să-şi intensifice negocierile privind Brexitul

Guvernul britanic s-a declarat pregătit, joi, să-şi ”intensifice” negocierile privind Brexitul cu europenii, care se tem că turbulenţele politice neîncetate din Regatul Unit ar putea spori riscul unei ”rupturi brutale” a ţării cu Uniunea Europeană, relatează AFP.

Londra şi Bruxellesul vor să ajungă la un acord, până în octombrie, în vederea organizării dovorţului lor şi să pună bazele relaţei lor viitoare. Însă europenii sunt îngrijoraţi de împotmolirea discuţiilor şi de o punere în discuţie constantă, pe plan intern, a strategiei premierului Theresa May, titrează News.ro.

”Am făcut multe progrese în acordul cu privire la retragere (…), dar sunt încă lacune pe care trebuie să le umplem”, a declarat noul ministru britanic al Brexitului Dominic Raab, primit joi seara de către negociatorul şef al UE Michel Barnier la sediul Comisiei Europene (CE0, la Bruxelles.

”De aceea, abia aştept să intensificăm negocierile şi să facem aşa încât să ne aflăm într-o poziţie mai bună în vederea obţinerii celui mai bun acord”, a pledat Raab, alături de Barnier, într-o scurtă declaraţie de presă.

”Aşa cum ne-a spus Michel (Barnier), ceasul ticăie”, a recunoscut Raab.

”Mai sunt 13 săptămâni până la Consiliul European (summitul) din octombrie. În acest scurt timp, trebuie să facem două lucruri: să finalizăm acordul retragerii, şi nu suntem încă acolo, şi să pregătim o declaraţie politică despre viitoarea noastră relaţie”, a avertizat, la rândul său, Michel Barnier.

”Privind retragerea, este urgent să convenim asupra unei plase se siguranţă juridice privind Irlanda şi Irlanda de Nord. Avem nevoie de o poliţă de asigurare”, a subliniat Barnier, referindu-se la spinoasa problemă a sorţii frontierei irlandeze, devenită principalul punct de împotmolire.

”În privinţa viitoarei noastre relaţii, am propus un proiect de acord de liber-schimb ambiţios şi un parteneriat strâns în domeniul securităţii. Provocarea noatră va fi să găsim un teren comun asupra principiilor fundamentale ale UE şi Regatului Unit”, a precizat el.

”RUPTURĂ BRUTALĂ”

Indiferent de rezultatul negocierilor, Brexitul ”va avea repercusiuni asupra cetăţenilor, întreprinderilor, atât la nivelul Regatului Unit, cât şi în UE”, a avertizat CE într-un document publicat joi .

Comisia invită astfel ”statele membre şi actorii privaţi să-şi intensifice pregătiriele”, în anticiparea tuturor scenariilor posibile, inclusiv cel catalogat drept o ”ruptură brutală”, adică fără un acord de retragere ratificat.

În acest caz, ”planuri de urgenţă” trebuie să fie pregătite, pentru că ”nu va exista o perioadă de tranziţie” în vederea unei atenuări a efectelor Brexitului, subliniază Comisia.

În schimb, un acord cu privire la retragere ar permite o tranziţie până la sfârşitul lui 2020, cu repercusiuni mai puţin imediate asupra întreprinderilor şi adminsitraţiilor.

Între numeroasele domenii în care este nevie de pregătire, CE citează mai ales schimburile comerciale, recunoaşterea calificărilor profesionale de o parte şi de cealaltă sau schimburile de date între cele două entităţi.

Guvernul britanic se pregăteşte, la rândul său, de toate scenariile, a reacţionat o purtătoare de cuvânt a Theresei May.

”Noi am spus mereu că, în calitate de Guvern responsabil, este de dorit să ne pregătim de un «no deal» şi este ceea ce facem”, a declarat ea.

”Am spus mereu că nu este un lucru pe care-l vrem sau la care sperăm, iar progresele negocierilor de până în prezent sugerează că nu acolo vom ajunge”, a adăugat ea.

SITUAŢIE ”FOARTE VOLATILĂ”

Negocierile au înregistrat progrese decisive în problema drepturilor cetăţenilor expatriaţi sau în ”reglementarea financiară” a divorţului, însă ele au rămas împotrmolite pe tema sorţii frontierei care va despărţi Irlanda între Nordul care este o provincie a regatului şi sud, un stat independent care face parte din UE.

Temerea unui eşec, de partea europeană, este accentuată de contestarea neîncetată, în regat, a strategiei Theresei May.

Într-o recentă ”Carte Albă” – care urmează să fie discutată cu eurpenii -, ea propune o nouă ”zonă de liber-schimb” care să aibă la bază un set de reguli comune cu privire la bunuri şi sectorul agroalimentar.

Planurile conducătoarei conservatoare, primite cu scepticism la Bruxelles, sunt contestate în propria tabără, în care s-a confruntat cu demisiile recente ale ministrului de Externe Boris Johnson – văzut ca un potenţial succesor – şi ministrului însărcinat cu Brexitul David Davis.

”Situaţia la Londra este foarte volatilă”, a apreciat joi un reprezentant european, considerând că este necesară ”prudenţă” de partea europeană şi ”să nu se toarne gaz pe foc”.

Însă punerile în discuţie ale strategiei lui May ”sunt un element care complică”, un lucru de netăgăduit, negocierile, a recunoscut el.

Vocea.biz