Preşedintele american Donald Trump l-a invitat pe omologul său rus Vladimir Putin să facă o vizită în Statele Unite la toamnă, discuţiile în acest sens fiind deja în curs de desfăşurare, a anunţat secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Sanders, conform BBC.
Într-un anunţ pe Twitter, Sanders a afirmat că preşedintele american i-a cerut consilierului său pentru securitate naţională John Bolton să îl invite pe Putin la Washington la toamnă şi discuţiile pe această temă sunt deja în desfăşurare, relatează News.ro.
Anunţul pare să-l fi luat prin suprindere pe directorul serviciilor naţionale americane de informaţii (DNI) Dan Coats, care a aflat despre acesta în timpul unui interviu live la Forumul pentru Securitate de la Aspen.
El a râs şi a spus: “Va fi ceva special”.
De asemenea, a adăugat că încă nu ştie ce su discutat Trump şi Putin, la întâlnirea la care au fost prezenţi doar translatorii.
Liderul democrat din Senatul SUA Chuck Schumer i-a cerut lui Trump să dezvăluie ce a discutat cu Putin.
“Până nu vom şti ce s-a întâmplat la acea întâlnire de două ore de la Helsinki, preşedintele nu ar mai trebui să aibă interacţiuni cu Putin. În SUA, în Rusia sau oriunde altundeva”, a precizat el.
Cei doi lideri s-au întâlnit luni, la Helsinki, dar foarte puţine detalii ale discuţiilor au fost făcute publice.
Rusia nu a transmis niciun comentariu referitor la o a doua întâlnire Trump – Putin.
Donald Trump a declarat joi că aşteaptă cu nerăbdare o nouă întâlnire cu Vladimir Putin – în plină polemică pe tema declaraţiilor sale de la Helsinki – atacând presa, pe care o acuză că nu a subliniat ”marele succes” al summitului.
”Summitul cu Rusia a fost un mare succes, mai puţin pentru marele inamic al poporului, presa «Fake News»”, a scris el pe Twitter joi, reluând o expresie deosebit de agresivă, pe care a folosit-o deja în 2017.
”Aştept cu nerăbdare a doua întâlnire a noastră, pentru a putea începe să punem în aplicare unele dintre lucrurile despre care am discutat”, a adăugat el.