CE avertizează asupra unui eventual eșec al negocierilor privind Brexit

Vocea.biz / 19.07.2018
CE avertizează asupra unui eventual eșec al negocierilor privind Brexit

Statele membre UE şi întreprinderile este necesar ”să-şi intensifice pregătirile” în vederea repercusiunilor pe care le va avea plecarea Regatului Unit din Uniunea Europeană, mai ales în cazul unui eşec al negocierilor acordului care organizează acest divorţ prevăzut pe 29 martie 2019, a îndemnat joi Comisia Europeană (CE), relatează AFP.

Comisia a publicat un text în care ”invită statele membre şi actorii privaţi să-şiintensifice pregătirile” ţinând cont de toate scenariile, titrează News.ro.

”Dacă acordul cu privire la retragere nu este ratificat până pe 30 martie 2019, nu va exista o perioadă de tranziţie, iar dreptul UE va înceta să se aplice” în Regatul Unit, avertizează Bruxellesul.

Citește și...