Preşedintele american Donald Trump a atacat din nou NATO, întrebându-se dacă pactul apărării reciproce în cadrul Alianţei Nord-Atlantice le-ar permite ”micilor şi agresivilor” muntenegreni să pornească ”al treilea război mondial”, relatează The Associated Press.
Trump a făcut aceste declaraţii într-un interviu difuzat marţi seara (ora locală), acordat lui Tucker Carlson de la Fox News, titrează News.ro.
Acest interviu a fost realizat luni, după summitul cu Vladimir Putin la Helsinki.
Carlson la întrebat pe Trump, în timp ce discutau despre NATO, de ce ar trebui ca fiul său să apere Muntenegrul în cazul în care este atacat.
Aderarea Muntenegrului la NATO, în 2017, a înfuriat Rusia, iar relaţiile între cele două ţări sunt glaciale.
Comandantul superm al forţelor americane i-a răspuns că a pus şi el aceeaşi întrebare.
Muntenegrul ”poate deveni agresiv şi, felicitări, ai intrat în al treilea război mondial”. a declarat Trump.
Locatarul Casei Albe este un vechi şi dur critic al Alianţei Nord-Atlantice.
Însă un scenariu în care tensiuni cu privire la Muntenegru să declanşeze un război nuclear este improbabil, comentează AP.