Marea Britanie: Gruparea care a condus campania pro-Brexit, Vote Leave, a fost amendată şi reclamată la poliţie de Comisia Electorală

Vocea.biz / 17.07.2018
Marea Britanie: Gruparea care a condus campania pro-Brexit, Vote Leave, a fost amendată şi reclamată la poliţie de Comisia Electorală

Gruparea care a condus campania pro-Brexit, Vote Leave, a fost amendată cu 61.000 de lire şi reclamată la poliţie de către Comisia Electorală, care a găsit „dovezi semnificative” indicând că a existat o colaborare cu o altă grupare, BeLeave, scrie The Guardian potrivit News.ro.

Comisia a informat că a sancţionat cu o amendă Vote Leave pentru că gruparea a refuzat să coopereze în cadrul investigaţiei şi a refuzat interviuri. Fostul lider al Vote Leave, Matthew Elliot, a declarat anterior că cei de la Comisia Electorală au refuzat să colaboreze. Vote Leave a numit concluziile Comisiei ca fiind „în totalitate incorecte”.

Raportul Comisiei arată că au fost găsite dovezi conform cărora o altă grupare pro-Brexit, BeLeave, a cheltuit peste 675.000 de lire plătind firma de colectare a datelor, Aggregate IQ, într-o acţiune coordonată cu Vote Leave, fără să declare această plată, conform legii.

Vote Leave, gruparea desemnată oficial să organizeze campania care susţinea ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, susţinută de Boris Johnson şi Michael Gove, a depăşit limita admisă de 7 milioane de lire pentru cheltuieli cu aproximativ 500.000 de lire, se arată în raportul Comisiei.

Darren Grimes, fondatorul BeLeave şi oficialul Vote Leave, David Halsall, au fost reclamaţi la poliţie, Vote Leave fiind amendată cu 61.000 de lire şi Grimes cu 20.000 de lire.

Comisia a transmis concluziile cu poliţia metropolitană pentru a stabili dacă au fost comise alte infracţiuni asupra cărora Comisia nu are jurisdicţie.

Citește și...