Oficiali ai Facebook, YouTube şi Twitter vor fi audiaţi în Camera Reprezenţilor în legătură cu filtrarea conţinutului

Vocea.biz / 14.07.2018
Oficiali ai Facebook, YouTube şi Twitter vor fi audiaţi în Camera Reprezenţilor în legătură cu filtrarea conţinutului

Oficiali ai Facebook, YouTube, divizie a grupului Alphabet, şi Twitter vor fi audiaţi în Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor, care vrea să afle dacă aceste companii filtrează conţinutul din motive politice, transmite Reuters conform News.ro.

Republicanii conservatori din Congres au criticat companiile de media socială pentru ceea ce ei acuză a fi practici motivate politic de eliminare de conţinut.

Companiile care operează reţele de socializare au respins însă aceste acuzaţii.

Preşedintele Comisiei Juridice, Bob Goodlatte, a declarat vineri că este mulţumit de faptul că Facebook, YouTube şi Twitter vor trimite experţi pentru a răspunde la întrebări referitoare la practicile de moderare a conţinutului şi modalităţi prin care pot asigura libertatea de exprimare în Statele Unite şi în străinătate.

Citește și...