Donald Trump torpilează, în timpul vizitei în Regatul Unit, proiectul Brexitului lui May

Vocea.biz / 13.07.2018
Donald Trump torpilează, în timpul vizitei în Regatul Unit, proiectul Brexitului lui May

Preşedintele american Donald Trump se întâlneşte vineri cu Theresa May, după ce a torpilat, în noaptea de joi spre vineri, proiectul conducătoarei britanice privind relaţia comercială cu Uniunea Europeană (UE) post-Brexit, ameninţând că nu va încheia un acord de liber-schimb cu ea dacă păstrează o relaţie economică strânsă cu UE, relatează AFP.

”Dacă ei fac un asemenea acord, noi vom trata cu Uniunea Europeană în loc să tratăm cu Regatul Unit”, a declarat Trump tabloidului The Sun, în contextul în care May intenţiona să profite de vizita sa oficială în regat pentru a avansa în discuţii privind încheierea unui acord de liber-schimb cu Washingtonul după ieşirea din UE, la sfârşitul lui martie 2019, titrează News.ro.

”Asta va ucide probabil acordul” cu Statele Unite, a adăugat Trump, care a sosit în regat joi, după-amiaza de la Bruxelles, unde şi-a somat partenerii din NATO să bage mâna mai adânc în buzunar în domeniul Apărării.

Înainte să părăsească Bruxellesul, el a aplicat o primă lovitură proiectului lui May, prezentat în aceeaşi zi, spunând că ”nu ştie” dacă acesta corespunde votului britanicilor de a părăsi UE.

El nu a exclus nici o întâlnire cu ”prietenul” său Boris Johnson, susţinătorul unui Brexit dur, care a demisionat din Guvern la începutul săptămânii, în semn de protest faţă de planul lui May, şi care fi, în opinia miliardarului, un ”mare prim-ministru”.

”Asta spune multe despre preferinţele personale şi către ce fel de Brexit dur vrea să vadă Regatul Unit îndreptându-se!”, comentează cotidianul The Guardian.

La Washington, o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a încercat să minimalizeze impactul declaraţiilor lui Trump, dând asigurări că preşedintele american o ”iubeşte şi respectă mult” pe May, întrucât, a adăugat ea în faţa presei, ”el a spus în interviul său că ea este «o persoană foarte bună” şi că el nu a spus vreodată ceva rău despre ea”.

Planul pe care May l-a propus Brexuellesului prevede o menţinere a relaţiilor strânse cu o UE de 27 de membri în domeniul comerţului cu bunuri şi instaurează o nouă ”zonă de liber-schimb” care va avea la bază un set de reguli comune cu privire la bunuri şi sectorul agro-alimentar.

CEAI CU REGINA

Noua ieşire a lui Trump constituie o palmă cu atât mai usturătoare pentru May, cu cât ea a lăudat joi seara forţa relaţiei transatlantice, în care vede o oportunitate ”fără precedent”.

Statele Unite şi Regatul Unit nu sunt doar ”cei mai apropiaţi aliaţi, ci şi cei mai dragi prieteni”, a declarat ea primindu-l pe preşedintele american şi pe soţia sa Melania la un dineu la Palatul Blenheim, o reşedinţă la ţară în apropiere de Oxford, la care au fost invitaţi numeroşi reprezentanţi ai lumii economice.

Cei doi lideri se întâlnesc vineri dimineaţa pentru a inspecta împreună trupele la prestigioasa Academie Militară Regală la Sandhurst, înaintea unor discuţii bilaterale şi unui dejun la Chequers, reşedinţa la ţară a premierilor britanici, la 70 de kilometri nord-vest de Londra.

O conferinţă de presă comună este prevăzută ulterior.

În afară de comerţ, discuţiile între Trump şi May vor viza Orientul Mijlociu şi Rusia, în contextul în care miliardarul se pregăteşte să se întâlnească pentru prima oară cu preşedintele rus Vladimir Putin, într-un summit, la Helsinki, luni.

Preşedintele şi soţia sa vor fi primiţi după aceea la Palatul Windsor, la aproximativ 30 de kilometri vest de Londra, la un ceai cu regina Elizabeth a II-a.

Acest traseu îl va ţine departe de manifestaţii prevăzute la Londra contra vizitei sale, care urmează să culmineze cu adunarea a câteva zeci de mii de oameni în Trafalgar Square, cu scopul de a denunţa politica imigraţiei a lui Trump, ”sexismul” şi ”negarea” modificărilor climatice.

Un balon reprezentându-l pe Donald Trump în scutece urmează să plutească vineri dimineaţa în apropierea Parlamentului.

Demonstraţii ale nemulţumirii faţă de preşedintele american au început încă de joi, printr-o adunare în faţa reşedinţei ambasadorului american la Londra.

”Donald Trump nu este bine venit!”, au scandat în cor câteva sute de manifestanţi adunaţi în faţa grilajului Winfield House, în Regent’s Park.

Citește și...