O femeie care s-a căţărat pe Statuia Libertăţii în semn de protest faţă de separarea familiilor de imigranţi a fost arestată de poliţie de Ziua Independenţei, transmite CNN.
Autorităţile au încercat să o convingă pe femeie să coboare dar ea a refuzat să plece. Timp de aproape trei ore, ea a traversat baza statuii. Femeia a fost identificată ca fiind Therese Patricia Okoumou de către o sursă apropiată investigaţiei, titrează News.ro.
Femeia face parte dintr-un grup de protestatari şi a declarat că nu va coborî până când „toţi copiii vor fi eliberaţi”, conform unei surse din poliţie.
În jur de 16 poliţişti de la Departamentul de Servicii de Urgenţă al Poliţiei din New York s-au deplasat la faţa locului, a declarat ofiţerul Brian Glacken.
„La început nu era prietenoasă cu noi, dar în timp ne-am construit o relaţie cu ea. A menţionat copiii din Texas. Cred că este vorba despre dezbaterea de acolo. La început, ne ameninţa că ne va împinge şi că va împinge scara, dar am rămas cu ea”, a adăugat el.
În final, poliţiştii, dotaţi cu funii şi echipamente de căţărat, au ajuns la femeie, care şi-a cerut ulterior scuze în faţa ofiţerilor.
Ea este afiliată grupării Rise and Resist, conform lui Martin Quinn, membru al grupului. El a adăugat că acest protest nu a fost planificat: „Ea s-a căţărat fără ca noi să ştim. Nu a făcut parte din acţiunile noastre”.
Poliţia crede că alţi şapte protestatari, care au fost arestaţi miercuri după ce au afişat un banner la baza statuii au ajutat-o p femeie să se urce pe soclul statuii.