Trump și Putin nu vor discuta despre Crimeea la summit-ul de la Helsinki

Vocea.biz / 02.07.2018
Trump și Putin nu vor discuta despre Crimeea la summit-ul de la Helsinki

Kremlinul a anunţat luni că peninsula Crimeea, pe care a anexat-o de la Ucraina în 2014, este o parte inseparabilă a Rusiei şi nu va fi unul dintre subiectele discutate la summit-ul dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american, Donald Trump, scrie Reuters potrivit News.ro.

Putin este dispus să accepte compromisuri în legătură cu oricare altă subiect, conform lui Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Trump se va întâlni cu Putin pe 16 iulie la Helsinki, în Finlanda, iar cei doi vor discuta despre relaţiile dintre SUA şi Rusia şi „alte probleme de securitate naţională”, conform unui comunicat al Casei Albe.

O delegaţie de congresmeni americani întâlneşte oficiali ruşi, la Sankt Petersburg, în cadrul pregătirii unui summit între preşedinţii celor două ţări, relatează The Associated Press.

Relaţiile între Statele Unite şi Rusia se află cel mai scăzut nivel din ultimele decenii, din cauza sancţiunilor impuse Moscovei cu privire la un amestec în alegerile americane din 2016 şi unor dezacorduri atât cu privire la războaiele din Siria, Ucraina, cât şi altor subiecte.

Guvernatorul Sankt Petersburgului Gheorghi Poltavcenko şi-a exprimat luni, în faţa congresmenilor americani, speranţa unei îmbunătăţiri a relaţiilor ruso-americane.

”Noi privim viitorul cu optimism şi suntem pregătiţi să colaborăm pe toate fronturile”, a declarat el.

Senatorul republican din Alabama Richard Shelby, care conduce delegaţia, a îndemnat la rândul său la dialog, potrivit unui comunicat emis de biroul guvernatorului.

Un purtător de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, nu a spus dacă delegaţia va fi primită de liderul de la Kremlin.

Citește și...