Incident aviatic deasupra Mării Negre. Avion rusesc, periculos de aproape de unul american

Bogdan Buburuz / 30.01.2018
Incident aviatic deasupra Mării Negre. Avion rusesc, periculos de aproape de unul american

Un avion de luptă rusesc a fost foarte aproape să intercepteze un avion de supraveghere al marinei americane, în timp ce zbura în spaţiul aerian internaţional deasupra Mării Negre, au declarat pentru CNN trei oficiali din domeniul apărării, transmite News.ro.

Piloţii americani susţin că avionul rusesc s-a apropiat la doar un metru de avionul american, după cum afirmă doi dintre oficialii citaţi. Acţiunea avionului rusesc a forţat avionul marinei să îşi încheie misiunea mai devreme, a declarat unul dintre oficiali.

Departamentul de Stat al SUA a făcut o declaraţie publică luni în care a acuzat Rusia că „încalcă flagrant înţelegerile existente şi dreptul internaţional”.

„Acesta este cel mai recent exemplu de activităţile militare ruseşti care nu ţin cont de normele şi acordurile internaţionale”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert.

„Cerem Rusiei să înceteze aceste acţiuni care cresc riscul unei erori, pun în pericol piloţii de ambele părţi şi pot duce la coliziuni aeriene”, a adăugat ea.

US Naval Forces Europe a oferit mai multe detalii: „Această interacţiune a fost determinată de apropierea avionului rus la un metru şi intrând în traiectoria de zbor a avionului EP-3 american, determinând EP-3 să zboare în atmosfera perturbată din urma lăsată de avionul rus” a declarat purtătoarea de cuvânt US Naval Forces Europe, Pamela Kunze.

„Avionul american opera în conformitate cu legea internaţională şi nu a provocat această acţiune din partea ruşilor”, a adăugat ea.

Ministerul Apărării din Rusia a declarat că avionul de război rusesc a zburat „în concordanţă cu legile internaţionale” atunci când s-a apropiat de avionul american.

Instituţia a adăugat că „o ţintă neidentificată aeriană” a fost detectată în timp ce se apropia de spaţiul aerian rusesc.

„Un avion de război Su-27 a fost trimis pentru a intercepta ţinta şi s-a apropiat de avion la o distanţă sigură şi a identificat avionul ca fiind un ER-3E american. Echipajul avionului a raportat informaţiile şi a zburat alături de avionul american pentru a se asigura că acesta nu încalcă legile spaţiului aerian rusesc”, a spus ministrul.

Citește și...