Germania vrea o discuţie la NATO pe tema intervenţiei turce în nordul Siriei

Vocea.biz / 25.01.2018
Germania vrea o discuţie la NATO pe tema intervenţiei turce în nordul Siriei

Şeful diplomaţiei de la Berlin a anunţat joi că a cerut NATO să deschidă discuţii în cadrul Alianţei în urma unei controversate intervenţii turce în nordul Siriei împotriva unei miliţii kurde, relatează AFP, citat de News.ro.

”I-am cerut secretarului general al NATO (Jens Stoltenberg) să se discute, de asemenea, situaţia în Siria şi în nordul acestei ţări în cadrul NATO”, a declarat Sigmar Gabriel.

În acest comunicat, ministrul german de Externe anunţă, în paralel, amânarea unei autorizări de export de armament prevăzută de Berlin către Ankara.

Decizii majore cu privire la vânzarea de armament vor fi suspendate pe perioada negocierilor în vederea formării unui nou guvern, în contextul unor îngrijorări tot mai puternice faţă de acţiunile Turciei în Siria, a anunţat ministrul, relatează The Associated Press.

Guvernul a fost dur criticat din cauza vânzării de echipament militar Turciei, un stat membru NATO, după ce s-a dezvăluit că Turcia foloseşte tancuri fabricate în Germania în operaţiunile împotriva unor luptători kurzi în nordul Siriei.

Turcia a făcut demersuri să obţină modernizarea acestor tancuri, cu scopul de a le asigura protecţia faţă de mine.

Însă Gabriel a anunţat joi că orice hotărâre cu privire la ”proiecte cruciale” este necesar să aştepte până când Partidul Social Democrat, din care face parte, va ajunge la un eventual acord de coaliţie cu Uniunea Creştin Democrată (CDU) a cancelarului în exerciţiu Angela Merkel.

Negocieri în acest sens urmează să înceapă vineri între cele două partide, iar Gabriel a anunţat că problema exportului de armament va fi de asemenea abordată.

Sursa foto: 123rf.com

Citește și...