Cei doi părinți din SUA, acuzați că și-au torturat cei 13 copii, au ajuns în fața magistraților. Potrivit mărturiilor prezentate, părinții își țineau copii legați, i-au înfometat, îi băteau și chiar îi pedepseau prin strangulare.
Louise și David Turpin, acuzați că și-au torturat cei 13 copii, au ajuns în fața magistraților fiind acuzați de lipsire de libertate, abuz și tortură. Cei doi le-au spus magistraților că se consider nevinovați. În timpul audierilor au ieșit la iveală detalii cutremurătoare despre condițiile în care au trăit cei 13 copii ai cuplului.
Din mărturiile vecinilor dar și din relatările victimelor, procurorii au concluzionat că părinții își țineau copiii legați cu lunile, erau înfometați, bătuți și pedepsiți prin strangulare. Noaptea erau obligați să mărșăluiască în șir indian prin casă.
Mark Hestrin, procurorul de caz, a declarat că părinții în mod intenționat îi forțau pe copii să doarmă pe timpul zilei, ca o măsură de control.
“Dormeau toată ziua și erau forțați să stea treji toată noaptea. Mergeau la culcare la ora patru dimineața. Ca pedeapsă, erau legați. La început cu funii iar apoi cu lanțuri și lacăte,” a spus procurorul. “Nu aveau dreptul la jucării, chiar dacă erau jucării în casă, încă în ambalajul original.”
Fata de 17 ani a cuplului, care timp de doi ani și-a plănuit evadarea din casa părintească din California, a fost cea care a alertat autoritățile. În urma perchezițiilor, polițiștii i-au transportat pe cei 12 frați ai săi la spital. Este vorba despre copii și adulți cu vârste cuprinse între doi și 29 de ani.
Copii nu știau ce sunt medicamentele și nici nu au recunoscut polițiștii care i-au eliberat.
Potrivit procurorilor, părinții nu își lăsau copiii să mănânce și doar de două ori pe an erau lăsați să facă baie.
Șeful Poliției din Perris, Greg Fellows, a declarat că polițiștii i-au găsit pe unii copii legați de pat și era evident, chiar înaintea controlului medical, că aceștia au fost înfometați și erau subnutriți.
Mark Uffer, managerului spitalului unde au fost internate o parte dintre victime, precizează că șapte dintre aceștia sunt adulți dar din cauza condiției în care erau până și medicilor le-a venit greu să creadă ce vârstă au.
“Sunt atât de mici și este foarte clar că suferă de malnutriție. Sunt prietenoși și sunt foarte cooperativi și avem speranța că își vor reveni.”
Potrivit medicilor, copiii și adulții vor rămâne cu sechele din cauza imobilizărilor la care au fost supuși. Unii suferă de probleme de cogniție, au declarat specialiștii.
Mai mult, povestesc anchetatorii, singura activitate permisă copiilor a fost cea de a scrie în jurnale. Sute de astfel de jurnale au fost recuperate de anchetatori iar ele vor fi folosite drept probe în dosar.
Anchetatorii descriu și alte scene greu de imaginat. În timp ce copiii erau înfometați, părinții cumpărau mâncare pe care o lăsau pe tejghea, obligându-i pe cei mici să se uite la produsele alimentare pe care nu aveau voie să le atingă.
Din relatările procurorului de caz reiese că abuzul asupra copiilor a început cu mult timp în urmă, pe când familia locuia în Texas și s-a transformat în tortură pe măsură ce cuplul s-a mutat spre vest.
David Turpin, în vârstă de 56 de ani, și Louise Turpin, în vârstă de 49 de ani riscă să își petreacă toată viața în spatele gratiilor. Judecătorul a stabilit o cauțiune de 12 milioane de dolari pentru fiecare dintre cei doi păriți, relatează CNN.