Inventivitatea traficanților de droguri nu are limite. Cocaină, ascunsă în ananași

Vocea.biz / 18.01.2018
Inventivitatea traficanților de droguri nu are limite. Cocaină, ascunsă în ananași

Inventivitatea traficanților de droguri nu are limite. Poliția spaniolă a confiscat peste 700 de kilograme de cocaină. Traficanții și-au ascuns marfa în cilindrii de ceară pe care mai apoi i-au plasat în ananași.

Poliția din Spania și autoritățile judiciare din Portugalia au confiscat 745 de kilograme de cocaină care a ajuns în peninsulă prin portul din Lisabona. Drogurile au fost ascunse în cilindre de ceară care mai apoi au fost plasate în fructe de ananas.

Potrivit anchetatorilor, gruparea era condusă de doi frați din Columbia, care s-au specializat în traficul de cocaină și aveau mai multe locuințe în Madrid pe care le foloseau pentru procesarea și distribuția drogurilor.

Rețeaua se afla în atenția autorităților încă din luna aprilie 2017 iar în luna noiembrie, anchetatorii au aflat că un nou transport urma să ajungă din Portugalia în Barcelona. Autoritățile au organizat un flagrant și au reușit să îi prindă pe traficanți în timp ce aveau ascunse în mașină mai multe cilindre pline cu cocaină.

Nouă membri ai grupării au fost reținuți iar în urma perchezțiilor au fost confiscate mai multe droguri, inclusiv cocaină și cannabis, dar și acte ale operațiunii și echipamentele pentru procesarea substanțelor ilicite.

Citește și...