CNN: Trump vrea să interzică intrarea în SUA a imigranților din “cocini de țări”

Vocea.biz / 12.01.2018
CNN: Trump vrea să interzică intrarea în SUA a imigranților din “cocini de țări”

Un nou comentariu al președintelui Trump a înfuriat opinia publică din Satele Unite. Potrivit presei americane, într-o întrevedere cu ușile închise, președintele s-a referit la țările africane drept “cocini de țări” și le-a spus consilierilor că vrea să interzică intrarea în SUA a imigranților de pe continentul african.

Un nou comentariu al președintele Trump a înfuriat opinia publică din Statele Unite. Prima dată Washington Post iar apoi postul de televiziune CNN au relatat că în cadrul unei ședințe în Biroul Oval, președintele s-a referit la țările de pe continentul african drept niște “cocini de țări”.

Președintele Donald Trump a avut o întrevedere cu un senator al partidului Democrat și cu liderul republican Lindsey Graham. Politicienii i-au prezentat președintelui un plan pentru reformarea sistemului de Loteria a Vizelor.

Modificările includeau înjumătățirea locurilor disponibile pentru imigranți dar reprezentanții comunității afro-americanii au solicitat locuri pentru țările din Africa ce sunt subreprezentate în cadrul programului și pentru țări cu statul temporar protejat precum Haiti și El Salvador.

Potrivit relatărilor presei americane, în momentul în care s-a vorbit despre Haiti, Trump a întrebat de ce trebuie America să accepte mai mulți emigranți din Haiti sau din țările africane în loc să accepte imigranți din state precum Norvegia.

Trump i-a întrebat pe cei doi politicieni “De ce vrem ca toți oamenii aștia din cocini de țări să vină aici?”, spun sursele Washington Post și CNN.

Sursele care au dezvăluit comentariul lui Trump au spus și că cei prezenți au fost șocați de remarca președintelui.

Un reprezentant al biroului de presă a fost contactat pentru clarificarea situației dar acesta nu a negat comentariul spunând doar că președintele încearcă să găsească o soulție pe termen lung pentru problema migranților.

Jurnaliștii americani cred că administrația prezidențială nu a negat comentariul pentru că mesajul este unul popular în cadrul votanților lui Trump.

Nu este pentru prima dată când Donald Trump folosește astfel de cuvinte la adresa imigranților. În luna decembrie, președintele a fost criticat după ce a afirmat, tot în cadrul unei ședințe cu ușile închise, că persoanele care vin din Haiti sunt “toți purtători de SIDA”. Într-o altă întâlnire, președintele american a spus despre recenții imigranți nigerieni că ar trebui “să meargă înapoi la colibele lor”.

Citește și...