Astronautul NASA John Young, care a păşit pe Lună, a murit la 87 de ani

Bogdan Buburuz / 07.01.2018
Astronautul NASA John Young, care a păşit pe Lună, a murit la 87 de ani

Astronautul american John Young, care a păşit pe Lună în cadrul misiunii Apollo 16, a murit, vineri, la vârsta de 87 de ani. Cauza decesului a fost o complicaţie, bărbatul fiind bolnav de pneumonie.

Young şi-a început cariera impresionantă la NASA în 1962, când a fost selectat dintre sute de piloţi, fiind parte din clasa “New Nine” a agenţiei.

Auzind propunerea curajoasă a preşedintelui SUA Kennedy din 1961 de a ateriza un om pe Lună şi a-l aduce înapoi în siguranţă, Young a ştiut ce are de făcut:

“Credeam că întoarcerea în siguranţă pe Pământ suna ca o idee bună”, spunea atunci astronautul.

Young a păşit pe Lună, a condus 16 mile într-un rover lunar şi a petrecut trei nopţi pe suprafaţa Lunii. Este singurul astronaut care a zburat în spaţiu în misiunile Gemini şi Apollo, fiind primul care a zburat în spaţiu de şase ori, sau chiar şapte dacă numărăm şi decloarea de pe Lună.
Administratorul NASA Robert Lightfoot a spus, după decesul astronautului, că NASA şi lumea au pierdut un pionier.

Citește și...