Comandantul Gardienilor Revoluţiei anunță sfârșitul “răzvrătirilor” din Iran

Vocea.biz / 03.01.2018
Comandantul Gardienilor Revoluţiei anunță sfârșitul “răzvrătirilor” din Iran

Şeful Gardienilor Revoluţiei, generalul Mohammad Ali Jafari, a dat asigurări miercuri că este în măsură să anunţe ”sfârşitul răzvrătirii”, referindu-se la protestele faţă de putere şi dificultăţile economice care zguduie Iranul de aproape o săptămână, relatează AFP.

”În această răzvrătire au existat maximum adunări de 1.500 de persoane, iar numărul scandalagiilor nu a depăşit 15.000 de persoane în întreaga ţară”, a adăugat el, citat de site-ul Gardienilor Revoluţiei.

”Un mare număr de scandalagii, aflaţi în centrul răzvrătirii (…), a primit o formare din partea contrarevoluţiei şi monafeghin-ilor (ipocriţi)”, a acuzat el, folosind un termen insultător în desemnarea Mujahedinilor Poporului.

Aceştia ”au fost arestaţi şi va avea loc o acţiune fermă împotriva lor”, a subliniat generalul, potrivit News.ro.

Mohammad Ali Jafari a insistat că mii de persoane au fost ”antrenate” de Statele Unite cu scopul de a ”provoca tulburări în Iran”.

”Trebuie să mulţumim marelui popor iranian, deoarece, imediat ce oamenii au înţeles că mâna străinilor şi răzvrătitorilor era implicată, ei şi-au despărţit drumul, în pofida problemelor economice, cu scopul de a apăra valorile Revoluţiei şi Iranului islamic”, a mai spus el.

Zeci de mii de manifestanţi proregim s-au adunat miercuri în zeci de oraşe din Iran, în semn de condamnare a ”tulburărilor” care agită ţara de sâmbătă, după o noapte mai calmă decât cele dinainte la Teheran şi în provincie.

Alte manifestaţii sunt prevăzute joi, la Ispahan şi Mashhad, de susţinere a puterii şi condamnare a violenţelor din ultimele zile.

Tags:
Citește și...