Peter Tauber, braţul drept al lui Merkel, demisionează

Vocea.biz / 19.02.2018
Peter Tauber, braţul drept al lui Merkel, demisionează

Peter Tauber, secretarul general al partidului conservator al cancelarului german Angela Merkel, demisionează din Uniunea Creştin Democrată (CDU), relatează AFP.

Peter Tauber, care se confruntă la vârsta de 43 de ani cu probleme de sănătate, urmează să-şi anunţe retragerea din acest post strategic din cadrul CDU luni, titrează News.ro.

Succesorul său urmează să fie desemnat în cadrul unui congres excepţional, prevăzut la 26 februarie.

Considerat un apropiat al Angelei Merkel, el este atât de contestat în interiorul formaţiunii încât cancelarul a fost nevoit să-i încredinţeze altui locotenent loial redactarea programului electoral al CDU în primăvara lui 2017.

Însă probleme grave de sănătate ar putea să explice această retragere.

Peter Tauber nu a participat, astfel, la laborioasele negocieri prin care Angle Merkel a încercat din toamnă să formeze un guvern.

Luna trecută, el a fost supus unei intervenţii chirurgicale, din cauza unei maladii intenstinale.

Angela Merkel se confruntă, în prezent, cu o frondă internă în CDU, din cauza nemulţumirii unora faţă de concesiile pe care le-a făcut în încercarea de a forma o coaliţie guvernamentală cu social-democraţii.

Citește și...