Trei jurnalişti renuniţi, acuzaţi de legături cu tentativa de lovitură de stat de la 15 iulie 2016, au fost condamnați la închisoare pe viaţă. Decizia a fost luată vineri de un tribunal turc, potrivit agenţiei de presă de stat Anadolu, scrie AFP, citat de News.ro.
Fraţii Ahmet şi Mehmet Altan şi jurnalista Nazli Ilicak, care neagă orice implicare în puciul eşuat, au fost condamnaţi împreună cu alţi trei acuzaţi la închisoare pe viaţă, în cadrul acestui proces criticat de apărătorii libertăţii presei, a anunţat Anadolu.
Cei şase acuzaţi au fost găsiţi vinovaţi de ”tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale”, o trimitere la puciul eşuat care a zguduit Turcia în noaptea de 15 spre 16 iulie 2016, a precizat agenţia.
Altan şi Ilicak şi-au clamat mereu nevinovăţia în acest dosar, respingând acuzaţii ”absurde”.
Ei au fost acuzaţi că au trimis ”mesaje subliminale” în timul unei emisiuni transmise în direct la televiziune cu o zi înainte de puciul eşuat.
Reporters Sans Frontières (RSF) a deplâns, pe Twitter, ”o zi neagră” pentru libertatea presei în Turcia.
Luna trecută, un tribunal turc a refuzat să-l elibereze pe Mehmet Altan, în pofida unei hotărâri a Curţii Constituţionale în care se arată că încarcerarea sa a reprezentat o ”încălcare” a drepturilor sale.
În vârstă de 65 de ani, Mehmet Altan este autorul mai multor lucrări despre politică. El a fost arestat în septembrie 2016, împreună cu fratele său Ahmet, un romancier în vârstă de 67 de ani care a fondat ziarul de opoziţie Taraf.
Ilicak, o jurnalistă şi scriitoare în vârst de 73 de ani, care a lucrat până în ianuarie 2013 la marele cotidian proguvernamental Sabah, se află în detenţie din iulie 2016.
Celelalte trei persoane condamnate vineri sunt fostul director de marketing al cotidianului Zaman, Yakup Simsek, instructorul de la Academia de Poliţie Sükrü Tugrul Özsengül şi graficianul de la Zaman Fevzi Yazici.
Tentativa de lovitură de stat a fost imputată de Ankara predicatorului Fethullah Gülen, instalat în Statele Unite şi care dezminte orice implicare.
De atunci, Guvernul a lansat epurări fără precedent care, în afară de presupuşi susţinători ai lui Gülen, au atins oponenţi politici ai preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi presa.
Peste 50.000 de persoane au fost arestate, iar peste 140.000 destituite sau suspendate.
Turcia se clasează pe locul155 din 180 în clasamentul libertăţii presei întocmit de RSF.