Producătorul rus de armament Kalaşnikov, în mâinile unor investitori privați

Vocea.biz / 15.02.2018
Producătorul rus de armament Kalaşnikov, în mâinile unor investitori privați

Producătorul rus de armament Kalaşnikov, cunoscut din cauza legedarei sale puşti AK-47, este de-acum controlat majoritar de investitori privaţi, după finalizarea, anunţată joi, a retragerii parţiale a puterii publice, relatează AFP.

Conglomeratul rus de stat a anunţat într-un comunicat că a finalizat reducerea participării sale de la 51% la 25% plus o acţiune, în favoarea directorului său general Aleksei Krivoruciko, deja acţionar, titrează News.ro.

”Preţul tranzacţiei s-a ridicat la peste 1,5 miliarde de ruble”, adică 21 de milioane de euo la nivelul actual, a precizat Kalaşnikov în comunicat.

Acesta reprezintă o valoare aproape dublă faţă de cea din 2014, când au fost chemaţi investitori să ajute la redresarea producătorului, care ieşea atunci dintr-o îndelungată perioadă de declin, notează Rostec.

Această dezangajare progresivă a statului rus se înscrie într-o transformare în profunzime, de mai mulţi ani, a legendarului producător de puşti de asalt. Produsele sale se diversifică şi se bucură de un succes tot mai mare la export, în pofida sancţiunilor americane care i-au fost impuse din cauza crizei ucrainene.

Înfiinţată în 1807, la Ijevsk, la 1.300 de kilometri est de Moscova, fosta febrică Ijmaş a fost transformată din 2013, când Rostec a fuzionat-o cu o fabrică vecină, Ijmeh, şi a redenumit ansamblul cu numele celui mai celebru angajat al ei, Mihail Kalaşnikov, inventatorul AK-47, mort la sfârşitul lui 2013 la vârsta de 94 de ani.

Unul dintre ultimele acte publice ale creatorului celei mai vândute puşti din lume a fost să-i denunţe, lui Vladimir Putin, declinul întreprinderii, o proastă gestiune şi salariile mici ale muncitorilor.

După venirea acţionarilor privaţi, între care şi Krivoruciko, a fost operată o schimbare de imagine, prin noi modele şi o diversificare – haine, cuţite, magazine de suveniruri. Accentul a fost pus pe export, în pofida sancţiunilor americane.

Citește și...