Un avion cu 71 de persoane la bord s-a prăbuşit în apropiere de Moscova. Aparatul, aparţinând Saratov Airlines, a dispărut de pe ecranele radarelor la puţin timp de la decolarea de pe aeroportul Domodedovo, din capitala rusă. Echipele de salvare ajunse la locul prăbuşirii aparatului au găsit deocamdată trupurile a doi dintre pasageri. Autorităţile au deschis o anchetă în acest caz.
UPDATE: Cutia neagră a a avionului prăbuşit duminică lângă Moscova a fost găsită, anunţă Russia Today. De asemenea, presa rusă afirmă că pilotul ar fi semnalat o defecţiune şi ar fi solicitat să aterizeze de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Jukovski sau că unul dintre motoarele aparatului ar fi explodat înaintea prăbuşirii soldate cu moartea celor 71 de persoane aflate la bord, scrie The Guardian, care precizează însă că informaţiile nu au fost confirmate din surse oficiale.
Conform Russia Today, care citează Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, a fost găsită cutia neagră a aparatului, care conţine înregistrarea discuţiilor din cabina piloţilor, şi a fost făcută publică şi lista victimelor.
Site-ul gazeta.ru citează surse din rândurile investigatorilor care afirmă că pilotul a raportat o defecţiune tehnică şi a solicitat aterizarea de urgenţă pe Aeroportul Jukovski. Surse oficiale nu au confirmat însă această ipoteză, notează The Guardian.
Conform presei ruse, este vorba despre un Antonov An-148 care avea la bord 65 de pasageri şi 6 membri ai echipajului, titrează News.ro.
Intervențiile echipajelor de salvare și anchetă sunt îngreunate de condițiile meteo, spun jurnaliștii ruși.
Reprezentanţii serviciilor de urgenţă au declarat pentru Interfax că avionul s-a prăbuşit lângă satul Argunovo şi că nu sunt şanse să existe supravieţuitori.
De asemenea, ministrul rus al Transporturilor Maksim Sokolov s-a deplasat şi el către Argunovo.
Președintele Putin a oferit condoleanțe familiilor victimelor.
Conform unei alte agenţii de presă, avionul a dispărut de pe ecranele radarelor la două minute de la decolarea de pe aeroportul Domodedovo.
Site-ul Flightradar24 a informat într-o postare pe Twitter că avionul pierdea altitudine cu o viteză de 1.000 de metri pe secundă (60 km/h), la cinci minute după decolare.
Avionul decolase de pe aeroportul Domodedovo şi se îndrepta către Orsk, un oraş situat în apropierea frontierei dintre Rusia şi Kazahstan.
#6W703: First VIDEO from Russian plane crash site emerges online https://t.co/vjI0L0cHCj pic.twitter.com/Gc1fQN5OAR
— RT (@RT_com) February 11, 2018