Bursele din Asia au deschis în scădere, vineri, după ce Dow Jones a înregistrat a doua cea mai mare scădere într-o singură zi din istoria sa.
Într-o săptămână volatilă pentru investitorii globali, vineri, în deschiderea şedinţei de tranzacţionare, indicele japonez Nikkei 225 a înregistrat o scădere cu 3,2%, iar cel al Bursei de la Shanghai a coborât cu 5%. La Hong Kong indicele Hang Seng a consemnat o scădere de 3,8%, scrie BBC.
Bursa de pe Wall Street a închis din nou în scădere, joi, iar indicele Dow Jones a înregistrat a doua cea mai mare scădere din istoria sa, de 4,2%, în timp ce randamentele obligaţiunilor au crescut, titrează News.ro.
Indicele S&P 500 a încheiat tranzacţiile în coborâre cu 3,8%, iar Nasdaq Composite în scădere cu 3,9%, după o nouă şedinţă marcată de fluctuaţii mari ale cotaţiilor acţiunilor.
Prin aceste evoluţii, Dow Jones şi S&P 500 au intrat pe o tendinţă de corecţie, evoluţie definită printr-o scădere de 10% faţă de un maxim atins în ianuarie.
Volatilitatea din piaţă s-a menţinut ridicată, iar investitorii nu au putut să constate că piaţa ar atins nivelul minim.
Piaţa a fost dominată de temerile legate de inflaţie, iar randamentele obligaţiunilor au crescut.
În Europa, indicele Stoxx Europe 600 a închis în declin cu 1,6%, iar indicele britanic FTSE 100 a coborât cu 1,5%. Indicele MSCI Emerging Market a pierdut 1,2%.