Pata neagră din istoria României, prin ochii singurului supravieţuitor al masacrului din Odesa

Mishka Zaslavsky este, la cei 93 de ani ai săi, singurul supravieţuitor al masacraului din Odesa, când 22.000 de evrei au fost arşi de vii. Totul s-a întâmplat la comanda lui Ion Antonescu, ca o răzbunare după atentatul asupra comandamentului român din 22 octombrie 1941. La mai bine de 76 de ani de la acele evnimente, Mishka îşi aminteşte cu oroare cum a fost nevoie să “îmbrâncească” alţi oameni pentru a supravieţui.

Singurul evreu supravieţuitor al masacrului din Odesa care a avut loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a povestit, petru Ynetnews, cum a trăit şi trecut prin clipele de groază când zeci de mii de evrei au fost împuşcaţi, spânzuraâi şi arşi de vii.

În momentul în care Odesa a fost capturat de forţele germane şi româneşti, pe 16 octombrie 1941, aproximativ 90.000 de evrei mai trăiau în oraş. Pe 22 octombrie, clădirea comandamentului trupelor române din Odesa a fost aruncată în aer, explozia omorând 16 ofițeri români, inclusiv pe comandantul militar al orașului, generalul Ion Glogojanu, 46 soldați și subofițeri, mai mulți civili și 4 ofițeri germani de marină.

Generalul Iosif Iacobici, șeful Marelui Stat Major și comandant al Armatei a 4-a române, i-a raportat mareşalului Ion Antonescu despre detonarea Comandamentului și pierderile avute, iar acesta i-a ordonat să ia măsuri drastice de pedepsire.

Florinel Coman, condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit după ce a condus cu un permis fals…

Cifre uriașe pentru PRO TV! Câți români s-au uitat la victoria României în fața Ucrainei de…

În ziua de 23, ca urmare a directivelor lui Antonescu, Iacobici a ordonat continuarea masacrului. Peste 19.000 evrei au fost înghesuiți în 9 magazii de explozibile aflate în port și împușcați la grămadă, după care magaziile au fost incendiate. Parte dintre victime au fost arși de vii.

Printre evreii adunaţi de militarii români se numărau şi Mishka Zaslavsky şi familia sa. Iar bătrânul îşi aminteşte cu lux de amănunte ce s-a întâmplat:

“Mergeam cu fratele meu de cinci ani Alik pe umeri. Mama o ducea pe sora mea de un an Hanna şi celelalte două surori erau cu o mătuşă. Când am ajuns la poarta din gardul magaziilor am simţit cum cineva îl smulge pe Alik. Am încercat să mă ţin de el, dar am fost bătut şi împins. Cei câţiva bărbaţi şi tineri, alături de prizonieri de război răniţi, au fost adunaţi şi duşi într-un buncăr îndepărtat, separat de femei şi copii. Românii au adus cisterne cu combustibil şi au stropit pereţii exteriori ai buncărelor cu benzină.

Focul a cuprins tavanul şi a făcut o gaură în el. Am început să împing şi să urc. Mi s-a spus că nu e frumos să spun că am îmbrâncit (oameni), dar asta e realitatea. Am îmbrâncit şi toată lumea se îmbrâncea. Alţi câţiva bărbaţi şi tineri au reuşit să iasă din buncăr şi să urce pe gard. Puterea focului era incredibilă. Era terifiant. Am sărit peste gard. Soldaţii din turnurile de pază au început să tragă în toţi cei care fugeau. Nu m-au nimerit. Am sărit într-un lan de porumb şi m-am târât. N-am putut să nu mă uit în urmă. Ce a făcut sora mea de un an ca să merite să moară aşa?”