Fiul cel mare al fostului lider cubanez Fidel Castro s-a sinucis

Vocea.biz / 02.02.2018
Fiul cel mare al fostului lider cubanez Fidel Castro s-a sinucis

Fiul cel mare al fostului lider cubanez Fidel Castro a murit joi dimineaţă, la Havana, a anunţat televiziunea de stat cubaneză, care a precizat că acesta şi-a pus capăt zilelor, suferind de depresie, relatează BBC.

În vârstă de 68 de ani, Fidel Ángel Castro Díaz-Balart, a fost găsit decedat joi dimineaţă, titrează News.ro.

Specialist în fizică nucleară, specializat în Uniunea Sovietică, el era supranumit “Fidelito” sau Micul Fidel.

“Fidel Castro Díaz-Balart, care a fost tratat de o echipă medicală timp de mai multe luni, din cauza unei depresii severe, şi -a luat viaţa în această dimineaţă”, a transmis ziarul oficial cubanez Granma.

La rândul său, televiziunea de stat a precizat că el primea tratament în ultimele luni, după ce fusese internat în spital.

Fidel Castro Díaz-Balart era consilier ştiinţific la Consiliul de Stat şi a fost vicepreşedinte al Academiei cubaneze de Ştiinţe.

De asemenea, el a coordonat programul nuclear al Cubei din 1980 până în 1992, înainte de a fi suspendat ca urmare a căderii Uniunii Sovietice.

Castro Díaz-Balart s-a născut în urma scurtei căsătorii a tatălui său cu Mirta Díaz-Balart, fiica unui influent politician.

Membri ai familiei materne au devenit figuri marcante ai comunităţii anti-Castro, din Florida, iar vărul său, Mario Díaz-Balart este congressman.

Fidel Castro a murit în 2016, la vârsta de 90 de ani.

Citește și...