Preşedintele francez Emmanuel Macron a propus joi, la Helsinki, implementarea unei ”solidarităţi cvasiautomate” între state europene, în domeniul Apărării, care să antreneze intervenţia lor în cazul în care unul dintre ele este atacat, relatează AFP.
”Voinţa noastră este clară, ca Europa să-şi asume autonomia strategică şi să-şi consolideze solidaritatea în domeniul Apărării”, a declarat Macron într-o conferinţă de presă comunăcu omologul său finlandez Sauli Niinistö, informează News.ro.
El a propus în acest sens să se aibă în vedere ”o solidaritate consolidată cvasiautomată, ceea ce va face ca între statele membre ce vor fi de acord cu această reformă să putem să avem o adevărată solidaritate în a interveni dacă este atacat un stat”.
Acest lucru va necesita o ”refondare” a tratatelor europene – în special Articolul 47.2 al Tratatului de la Lisabona cu privire la asistenţa reciprocă între state, pe care Franţa a declanşat-po pentru prima oară după atentatele de la 13 noiembrie 2015 la Paris.
Această reformă ar permite Uniunii Europene să aibă ”un fel de articol 5 consolidat”, a precizat preşedintele, referindu-se la dispoziţia NATO care stipuelază că un ”atac armat” asupra unui stat membru este ”considerat un atac îndreptat împotriva tuturor părţilor”, declanţând astfel o asistenţă în ajutorul statului respectiv.
Emmanuel Macron a anunţat că acest ”avans” ”nu este contrar” NATO, care ”rămâne o alianţă importanţă şi strategică”. ”Însă avem nevoie de o solidaritate consolidată” între europeni, consideră el.
UE încearcă să se adapteze noului context geopolitic legat de voinţa preşedintelui Donald Trump de a reduce implicarea Statelor Unite în apărarea Europei.
Fondul European al Apărării urmează să fie înfiinţat în 2019 în vederea dezvoltării capacităţilor militare ale statelor membre şi promovării independenţei stategice a UE.
Parisul a iniţiat, în paralel, împreună cu opt parteneri, un Grup european de intervenţie menit să fie capabil să efectueze rapid o operaţiune militară, o evacuare într-o ţară în război sau să ofere o asistentţă în caz de catastrofă.
Măsuri în vederea ”consolidării iniţiativelor apărării comune” urmează să fie propuse ”în lunile viitoare”, a precizat anturajul lui Macron.