Aproximativ 3.000 de persoane au fost evacuate de la statuia Libertăţii luni, după un început de incendiu pe un şantier de construcţii, au anunţat pompierii newyorkezi, relatează AFP conform News.ro.
Insula pe care se află statuia, vizitată în acest sezon de mii de turişti zilnic, a fost evacuată timp de mai bine de două ore.
Un container cu gaz propan, de pe un şantier în lucru de pe Liberty Island, a luat foc cu puţin înainte de prânz (ora locală – 19.00, ora României), a anunţat pe Twitter serviciul pompierilor din New York.
Către ora locală 14.00 (21.00, ora României), pompierii au anunţat că incendiul era ”sub control”.
Turiştii urmau să revină pe insulă – accesibilă publicului numai cu feribotul din Manhattan – către ora locală 14.30, a declarat pentru AFP Jerry Willis, un purtător al National Park Service, care gestionează accesul la acest monument american.
O persoană a fost rănită uşor în urma incidentului, însă nu a avut nevoie de spitalizare, a precizat un purtător de cuvânt al pompierilor.
Insula Libertăţii a fost evacuată pe 4 iulie, de Ziua Independenţei, sărbătoarea naţională americană, după ce o activistă anti-Trump a escaladat piedestalul statuii Libertăţii în semn de protest faţă de despărţirea unor gamilii de imigranţi la frontiera cu Mexicul.