Insulele Hawaii, plasate în stare de urgenţă. Lane devine uragan de categoria a 5-a

Vocea.biz / 22.08.2018
Insulele Hawaii, plasate în stare de urgenţă. Lane devine uragan de categoria a 5-a

Uraganul Lane a devenit uragan de categoria a 5-a – maximă – în timp ce se îndreaptă către Hawaii şi ameninţă arhipelagul american la Oceanul Pacific cu ploi torenţiale, inundaţii şi alunecări de teren, avertizează meteorologii, relatează AFP.

Ochiul uraganului urmează să ajungă foarte aproape sau să treacă pe deasupra principalelor insule din Hawaii începând de joi şi până sâmbătă, porivit Centrului naţional însărcinat cu supravegherea uraganelor (NHC) de la Honolulu, titrează News.ro.

Lane este însoţit de rafale de vânt care pot atinge o viteză de 260 de kilometri pe oră.

Începând de miercuri seara, ploi torenţiale sunt aşteptate şi pot antrena inundaţii şi alunecări de teren, potrivit Centrului naţional din Honolulu.

Uraganul s-a intensificat treptat. El a fost ridicat marţi la categoria 4.

Insulele Hawaii au fost ameninţate în august de un uragan major, Hector, care a atins categoria a 4-a, dar care a trecut cu mult în largul insulei mari, însă a provocat valuri uriaşe pe o parte a coastelor hawaiiene.

Pe de altă parte, guvernatorul Hawaii David Ige a decretat marţi seara (ora locală) starea de urgenţă în timp ce Lane se îndreaptă către arhipelag, relatează DPA.

David Ige a apreciat că nu a ”văzut nicodată schimbări atât de dramatice în previziuni” ca în cazul acestui uragan.

”Acest lucru ne va permite mai întâi să ne pregătim serviciile şi resursele, pentru a ne păstra comunitatea în siguranţă. Îi îndemn pe locuitori şi vizitatori să se pregătească de un impact semnificativ”, a scris Ige pe Facebook şi Twitter.

Primarul din Honolulu, capitala statului situată pe Insula Oahu, Kirk Caldwell, le-a cerut anterior locuitorilor să pregătească kituri de uragan pe o perioadă de 14 zile şi să stea cu prieteni şi vecini.

”Toată lumea de pe Oahu ar trebui să ia uraganul Lane în serios, întrucât furtuna poate antrena ploi torenţiale prelungite, inundaţii periculoase, valuri înalte (rafale de) vânt devastatoare”, a îndemnat Caldwell.

Departamentul de gestionare a situaţiilor de urgenţă din Oahu a emis marţi seara târziu (ora locală) o alertă de inundaţii în întregul stat, de miercuri şi până vineri.

Toate şcolile publice au fost închise începând de miercuri şi până la noi ordine, potrivit comisiei însărcinate cu aceste probleme.

Citește și...