Iranul îşi dezvăluie primul avion de luptă, “Kowsar”

Vocea.biz / 21.08.2018
Iranul îşi dezvăluie primul avion de luptă, “Kowsar”

Iranul şi-a dezvăluit maţi primul avion de luptă, cu ocazia unei parade la Teheran, iar preşedintele Hassan Rohani a dat asigurări că forţa militară a ţării sale vizează doar să descurajeze inamicii, relatează AFP.

Televiziunea de stat l-a arătat pe preşedintele Rohani aşezat în cockpitul avionului – numit “Kowsar” – cu ocazia Zilei Naţionale a Industriei şi Apărării, titrează News.ro.

Potrivit agenţiei de presă iraniene Tasnim, acest avion de vânătoare – de fabricaţie 100% iraniană – dispune de echipamente tehnice ”de vârf”, inclusiv de radare polivalente. Aeronava a fost testată cu succes, iar o demonstraţie de zbor a fost difuzată de unele publicaţii oficiale.

”Atunci când vorbesc despre aptitudinea noastră de a ne apăra, asta înseamnă că noi căutăm o pace durabilă”, a declarat Rohani într-un discurs difuzat la televiziune.

”Unii cred că atunci când îţi sporeşti forţa militară cauţi războiul. Însă noi căutăm mai degrabă pacea şi nu vrem războiul”, a continuat el.

”Dacă nu avem mijloace de disuasiune, asta va da undă verde altora să intre în această ţară”, a mai subliniat el.

”ACTIVITĂŢI NEFASTE”

Ministrul Apărării Amir Hatami a anunţat acest eveniment sâmbătă, afirmând că ţara sa caută să-şi îmbunătăţească capacităţile balistice cu scopul de a răspunde ”ameninţărilor” Israelului şi Statelor Unite, inamicii săi juraţi.

”Resursele noastre sunt limitate”, dar ”noi ne actualizăm rachetele în funcţie de ameninţări şi acţiuni ale inamicilor noştri, ca mijloc de disuasiune sau ripostă devastatoare”, a declarat el.

Anii de zile, Republica islamică Iran a fost izolată de către naţiuni, din cauza programului său nuclear controversat, iar economia i-a fost asfixiată de sancţiuni internaţionale, înainte de încheierea în 2015, la Viena, a unui acord care-i limitează acest program şi permite ridicarea progresivă a sancţiunilor.

Însă după venirea la putere, în 2017, în Statele Unite, a lui Donald Trump, ostil Iranului, Washingtonul a hotărât în mai să se retragă din acordul în dosarul nuclear şi a reimpus în mod unilateral, pe 7 august, sancţiuni dure Iranului.

O nouă salvă de sancţiuni vizând sectorul hidrocarburilor, în noiembroe, ar fi menită să menţină presiunile asupra Teheranului. Unii analişti consideră că vânzările de ţiţei brut iranian ar putea să scadă cu 700.000 de barili pe zi faţă de nivelul actual, de 2,3 milioane de barili pe zi.

În pofida sancţiunilor, Trump a declarat că rămâne ”deschis” unui ”acord mai global care să vizeze ansamblul activităţilor nefaste 9ale Iranului), inclusiv programul său balistic şi susţinerea sa a terorismului”.

Pe 13 august, liderul suprem iranian Ali Khamenei a declarat că nu vor fi nici război şi nici negocieri cu Statele Unite, problemele ţării sale fiind mai degrabă rezultatul unei proaste gestionări din partea Guvernului decât al reimpunerii unor sancţiuni.

Tags:
Citește și...