Ambasada SUA la Ankara, ţinta unor focuri de armă, fără victime

Vocea.biz / 20.08.2018
Ambasada SUA la Ankara, ţinta unor focuri de armă, fără victime

Ambasada Statelor Unite în Turcia, la Ankara, a fost luni ţinta unor focuri de armă ce au avariat un geam al unui post de securitate, dar nu s-au soldat cu victime, relatează postul CNN Turk şi The Associated Press.

Focuri de armă s-au tras la ora 2.00 GMT (5.00, ora României), iar echipaje de poliţie continuau să caute atacatori, care au fugit cu o maşină, potrivit aceleiaşi surse citate de News.ro.

Biroul guvernatorului Ankarei a anunţat luni într-un comunicat că s-au tras şase focuri de armă către sediul ambasade americane dintr-o maşină aflată în mişcare, la ora locală 5.30 (şi ora României), iar trei gloanţe au lovit poarta şi un geam, relatează The Associated Press.

O anchetă este în desfăşurare, dar suspectul sau suspecţii nu au fost prinşi, se arată în comunicat.

Un purtător de cuvânt al ambasadei, David Gainer, a mulţumit poliţiei pentru ”răspunsul rapid” şi a anunţat că nu a fost rănit nimeni.

Misiunea americană este închisă săptămâna aceasta în Turcia, care sărbătoreşte Eid al-Adha.

Acest atac a avut loc în toiul unor tensiuni între Statele Unite şi Turcia, în centrul cărora se află detenţia pastorului Andrew Brunson, acuzat de Ankara de terorism şi spionaj şi a cărui eliberare este cerută de Washington.

Donald Trump a cerut eliberarea pastorului şi a anunţat luna aceasta o dublare a taxelor vamale impuse oţelului şi aluminiului turce importate în Statele Unite, iar Guvernul turc i-a replicat crescând taxe vamale ale anumitor produse americane.

Escaladarea tensiunilor între Washington şi Ankara a accentuat deprecierea devizei turce, lira, care şi-a pierdut aproape 40% din valoare în faţa dolarului de la începutul anului.

Tensiunile între cele două ţări sunt alimentate de asemenea de detenţia unui om de ştiinţă NASA turco-american şi a trei membri ai persoanlului consular.

Trump a promulgat săptămâna trecută bugetul Apărării, care prevede amânarea livrării către Turcia a unor avioane de luptă de tip F-35, în aşteptarea unui raport al Pentagonului.

Senatori americani acţionează să blocheze livrarea acestor avioane ca represalii faţă de plasarea lui Brunson în arest la domiciliu după un şi jumătate de încarcerare şi într-un efort a de a determina Ankara să renunţe să cumpere sistemul rus de rachetă de tip S-400.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a îndemnat la boicotarea produselor electronice fabricate în Statele Unite, iar unii cetăţeni i-au ascultat îndemnul şi s-au filmat distrugându-şi telefoanele iPhone.

Citește și...