Ministrul de Externe al Austriei Karin Kneissl, criticată pentru că l-a invitat pe Putin la nunta sa

Vocea.biz / 18.08.2018
Ministrul de Externe al Austriei Karin Kneissl, criticată pentru că l-a invitat pe Putin la nunta sa

Ministrul de Externe al Austriei Karin Kneissl,a fost criticată de către politicienii din opoziţie după ce l-a invitat pe preşedintele rus, Vladimir Putin, la nunta sa, sâmbătă, scrie Politico.

Kneissl, nominalizată la postul de ministru de Externe de gruparea de extremă-dreapta Partidul Libertăţii al Austriei ca independentă, se va căsători sâmbătă cu omul de afaceri Wolfgang Meilinger, în Alpii austrieci. La nuntă vor fi prezenţi şi cancelarul austriac Sebastian Kurz şi vicecancelarul Hinez-Christian Strache, titrează News.ro.

Putin a confirmat miercuri că va fi prezent.

Evelyn Regner, o parlamentară europeană socialistă a declarat pentru Der Standard că vizita lui Putin reprezintă „o provocare de dimensiuni europene”, având în vedere retorica anti-UE a liderului rus, adăugând că invitaţia este „ruşinoasă”.

„Cum ar trebui să îşi ducă la capăt Austria promisiunea că preşedinţia Consiliului UE va construi legături şi va fi un mediator onest în aceste condiţii? Ce contribuţii vor să aibă Kurz şi Kneissl pentru a rezolva criza din Ucraina, când ei celebrează în privat cu una dintre părţile implicate în conflict?”, a declarat Andreas Schieder, un parlamentar din partidul de opoziţie SPO.

Ministrul de Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkim, a informat pe Twitter că guvernul de la Viena va fi nevoit să explice că invitaţia nu va afecta politica externă a Austriei.

Citește și...