Britanicul în vârstă de 29 de ani arestat după ce a comis un atentat cu maşina, soldat cu trei răniţi, marţi, la Londra, face obiectul unei anchete cu privire la o ”tentativă de omucidere”, a anunţat miercuri poliţia britanică, relatează AFP.
Bărbatul a fost identificat de presă ca fiind un britanic de origine sudaneză, Salih Khater, care locuieşte la Birmingham (centru). El a fost reţinut imediat după ce a intrat cu maşina sa, un Ford Fiesta, în ciclişti şi poliţişti, după care şi-a încheiat cursa într-o barieră de securitate în apropierea Parlamentului, imediat după ora locală 7.30 (9.30, ora României), titrează News.ro.
Contcatată de AFP, poliţia antiteroristă, însărcinată cu ancheta, nu a dorit să-i confirme identitatea. Ea proceda miercuri la prânz la o a patra percheziţie la Birmingham, după ce a efectuat cercetări începând de marţi seara la alte două adrese în oraş, dar şi la Nottingham (centru).
”Prioritatea anchetei este în continuare să se înţeleagă motivaţiile” din spatele acestui atentat, a subliniat Scotland Yard într-un comunicat. Bărbatul este suspectat de ”pregătire şi comitere de acte teroriste”.
Acest atentat prezintă numeroase asemănări cu cel comis în martie 2017 de către Khalid Masood, un britanic convertit la islam, soldat cu cinci morţi şi zeci de răniţi. Khalid Masood a lovit trecători cu vehiculul său, după care a înjunghiat mortal un poliţist în faţa sediului Parlamentului, un atentat revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).
Masood locuia la Sparbrook, un cartier din Birmingham situat lângă locul unde ar locui Salih Khater, scria presa miercuri.
”EL NU VORBEA CU NIMENI”
Anchetatorii au stabilit că vehiculul folosit în atac a venit la Londra luni seara. Ei au lansat un apel către martori cu scopul de a stabili ”deplasările (suspectului) în orele dinaintea” atacului.
Potrivit ziarului The Telegraph, suspectul locuieşte în cartierul Hall Green, la Birmingham, unde este managerul unui magazin. El este de origine sudaneză, a studiat la Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologii din Khartoum şi ar fi venit în Regatul Unit în urmă cu cinci ani.
Cotidianul avansează că Salih Khater le era cunoscut serviciilor de poliţie din Birmingham. Şeful luptei contra terorismului Neil Basu a declarat marţi că acesta ”nu era cunoscut” poliţiei londoneze şi serviciilor de informaţii interne (MI5).
Un purtător de cuvânt al Universităţii din Coventry (centru) a confirmat că acesta a părăsit recent instituţia, după ce a eşuat în primul an de studii de contabilitate.
Potrivit ziarului The Daily Mail, Salih Khater este fiul unor fermieri sudanezi de la Wad Madani, la sud-est de Khartoum, şi ar fi imigrat singur în Regatul Unit. El şi-a pierdut în ultimele luni fratele şi tatăl.
”Era un om foarte calm, nu vorbea niciodată cu nimeni”, a declarat la BBC Ahmed Abdi, un membru al comunităţii sudaneze din Birmingham. ”Am fost şocat atuncii când i-am văzut fotografia în ziar”.
PIETONIAZAREA ÎMPREJURIMILOR PARLAMENTULUI
Atentatul comis marţi cu un Ford Fiesta s-a soldat cu trei răniţi uşor, dintre care doi au fost spitalizaţi o scurtă perioadă de timp. o a treia persoană a fost îngrijită la faţa locului.
Imagini de supraveghere înregistrate marţi la puţin timp după ora locală 7.30 (9.30, ora României) surprind un vehicul gri metalizat care-şi părăseşte traiectoria către un pasaj pietonal, iar apoi se îndreaptă cu viteză către doi poliţişti ce se feresc în ultimul moment, după care maşina percutează o barieră de securitate a Parlamentului.
Directoarea Scotland Yard Cressida Dick a evocat miercuri, la BBC, posibilitatea transformării împrejurimilor Parlamentului într-o zonă pietonală, cu scopul consolidării securităţii acestei zone luată ca ţină în mai multe rânduri în atentate.
Primarul Sadiq Khan s-a declarat în favoarea acestui proiect.
Premierul Theresa May a anunţat marţi că 676 de anchete au fost efectuate până la sfârşitul lui iunie de către serviciile britanice în domeniul luptei împotriva terorismului.
În ultimele 18 luni, 13 planuri de atentate islamiste au fost dejucate în Regatul Unit.