Cel puțin 22 de persoane au murit după ce un viaduct s-a surpat în apropiere de oraşul Genova (nord), scrie The Associated Press conform News.ro.
UPDATE 21:21 Aproximativ 30 de morţi în urma surpării viaductului
Aproximativ 30 de persoane au murit marţi în surparea unei lungi porţiuni a unui viaduct al autostrăzii A10, la Genova, în nordul Italiei, în care maşini şi camioane au căzut de la 45 de metri înălţime, relatează AFP.
”Din nefericire, sunt aproximativ 30 de morţi confirmaţi şi mulţi răniţi grav”, a declarat ministrul de Interne Matteo Salvini într-o conferinţă de presă la Catania (Sicilia), în timp ce salvatori continuau să caute printre dărâmături.
”Acest pod, am trecut pe el de sute de ori, dar de-acum voi face totul pentru a avea numele responsabililor trecuţi şi prezenţi. Este inacceptabil să se moară aşa în Italia”, a ameninţat el.
#Genova #14ago 16.50, prosegue il lavoro dei #vigilidelfuoco con sezioni operative nuclei #usar e #cinofili in seguito al crollo del viadotto Morandi sulla #A10 pic.twitter.com/2jWrRvzomW
— Vigili del Fuoco (@emergenzavvf) August 14, 2018
Baza viaductului era supusă unor lucrări de consolidare, potrivit societăţii italiene a autostrăzilor.
La faţa locului, zeci de salvatori, însoţiţi de câini, acţionau în jurul a ceea ce a mai rămas din pod şi carcaselor camioanelor şi maşinilor zdrobite, unele încastrate în structură. Pompieri evacuau cadavre pe tărgi, iar elicoptere aşteptau răniţi.
”Primele victime de la suprafaţă au fost evacuate, acum trebuie să se caute sub dărâmăturile construcţiei, însă sunt mii de tone de beton”, a declarat pentru AFP un pompier francez venit odată cu întăriri, Patrick Villardry.
Anticipând un bilanţ mare ca număr al victimelor în această surpare a podului – cel mai sângeros în Europa din 2001 – ministrul Transporturilor şi Infrastructurilor Danilo Toninelli a evocat ”o imensă tragedie”.
Şeful Guvernului Giuseppe Conte era aşteptat marţi seara la Genova.
UPDATE 14.38: Bilanţul victimelor accidentului de la Genova a ajuns la cel puţin 22 de morţi şi opt răniţi
Bilanţul victimelor prăbuşirii unei porţiuni a unui viaduct rutier, la Genova, a ajuns la 22 de morţi şi opt răniţi, a anunţat marţi un reprezentant în domeniul transporturilor, relatează The Associated Press.
UPDATE 15:27 Cel puţin 11 persoane au murit
Cel puţin 11 persoane au murit marţi, în urma surpării unui viaduct rutier, lângă Genova, a anunţat marţi Ministerul italian de Interne, potrivit Ansa, transmite The Associated Press.
Potrivit Ansa, cinci persoane au fost rănite şi se află în stare gravă.
Ministerul italian de Interne nu a putut confirma imediat bilanţul prezentat de agenţie.
Footage from helicopter shows the damage and devastation after the motorway bridge collapsed in #Genova, Italy. Killing dozens of people.#Gênes #A10
pic.twitter.com/5DHmkkTG2i— Dominique Lang (@dlang57500) August 14, 2018
O reprezentantă a pompierilor, Amalia Tedeschi, a declarat pentru postul de stat Rai că aproximativ 20 de vehicule, automobile şi camioane, au fost implicate în prăbuşire.
Ea a conformat că două persoane au fost scoase în viaţă, rănite, din vehicule.
Tedeschi a anunţat că echipe de căutare cu câini special antrenaţi caută alţi răniţi şi victime la faţa locului.
Utilaje grele au fost aduse la faţa locului pentru a putea ridica bucăţi din viaductul surpat.
Partea de pod care s-a surpat are aproximativ 80 de metri lungime, potrivit lui Tedeschi.
Presa a scris anterior că s-a surpat o porţiune de 200 metri lungime.
First responders rush to help victims of motorway bridge collapse#Genoa #PonteMorandi #Genova pic.twitter.com/wU6FbGN9Bv
— Ruptly (@Ruptly) August 14, 2018
UPDATE 15:18 MAE: Nu sunt informații despre români implicați în accident
Consulatul General al României la Torino spune că nu a fost notificat în legătură cu existenţa unor cetăţeni români printre victimele prăbuşirii unui pod la Genova şi nici nu a primit solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest incident.
Potrivit Ansa, care citează pompierii, cel puţin zece vehicule sunt implicate în surparea viaductului, titrează News.ro.
Imediat nu existau informaţii despre morţi sau răniţi.
O reprezentantă a poliţiei autostrăzii din Genova, Maria Luisa Catalano, a anunţat că se acţiona şi că ”nu ştim numărul de victime/răniţi încă”.
Ministrul italian de Interne Matteo Salvini a anunţat că aproximativ 200 de pompieri acţionau la locul accidentului.
”Urmărim minut cu minut situaţia la podul surpat la Genova”, a anunţat el pe Twitter.
Podul asigură legătura între regiunile Lombardia şi Piemont, situate în nord, şi plajele din Liguria, iar principala autostradă asigură, către vest, legătura cu Franţa.
Autorităţile italiene au anunţat că cel puţin zece vehicule au fost implicate în surparea viaductului, în timpul unei furtuni violente în portul Genova.
Potrivit postului privat TG24, o porţiune de aproximativ 200 de metri a Podului Morandi s-a surpat marţi peste o zonă industrială, iar pompieri au declarat pentru The Associated Press că sunt îngrijoraţi cu privire la linii de gaze naturale.
Poliţia a precizat pe Twitter că surparea a avut loc în timpul unei furtuni violente, iar pompierii au anunţat că au fost implicate vehicule şi consideră că probabil există morţi.
În fotografii publicate de Ansa pe site, o gaură imensă departe două porţiuni ale autostrăzii.
În imagini filmate, un bărbat se aude strigând ”Oh, Doamne, oh, Doamne”.
În alte imagini apare un camion verde care s-a oprit pe pod la doar câţiva metri de hău.