Erdogan va face o vizită de stat în Germania în septembrie

Vocea.biz / 08.08.2018
Erdogan va face o vizită de stat în Germania în septembrie

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, va face o vizită de stat în Germania pe 28 şi 29 septembrie, conform purtătoarei de cuvânt a preşedintelui german, Frank-Walter Steinmeier, scrie Reuters potrivit News.ro.

Nu a fost specificat dacă Erdogan se va întâlni şi cu cancelarul Angela Merkel.

O vizită de stat ar include şi o recepţie cu onoruri militare şi un banchet oficial.

Miniştrii de Externe din Germania şi Turcia au promis mai devreme în acest an că vor face tot ce le stă în putere pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre cele două ţări, care au devenit tensionate după măsurile luate de Turcia împotriva oponenţilor lui Erdogan care au fost bănuiţi că au participat la organizarea loviturii de stat eşuate din 2016, printre cei reţinuţi aflându-se şi cetăţeni germani.

În februarie a fost eliberat un jurnalist germano-turc care fusese reţinut în Turcia pentru un an, fiind acuzat că a atentat la securitatea naţională. A fost îndeplinită, astfel, o cerere esenţială a Germaniei, care a protestat faţă de ceea ce consideră încălcarea drepturilor omului de către statul turc.

Un alt cetăţean neamţ a fost arestat în sud-estul Turciei luna trecută, fiind acuzat de propagandă pentru militanţii turci.

Guvernul turc a concediat peste 150.000 de persoane angajate la stat şi a pus sub acuzare 77.000 de persoane de când a avut loc tentativa de lovitură de stat.

Citește și...