Berlinul restabileşte reîntregirea familiei la un prag de 1.000 de persoane pe lună

Vocea.biz / 01.08.2018
Berlinul restabileşte reîntregirea familiei la un prag de 1.000 de persoane pe lună

Germania a restabilit miercuri, după mai bine de doi ani de suspendare, reîntregirea familiei în cazul anumitor refugiaţi – cu anumite restricţii, denunţate de stânga, şi anume un plafon de 1.000 de persoane primite pe lună, relatează AFP.

Extrema dreaptă antimigraţie, care a marcat puncte în alegerile legislative de anul trecut, a criticat, la rândul său, această măsură, pe care o consideră periculoasă şi care riscă, în opinia sa, să atragă migranţi ”economici” în Germania, titrează News.ro.

”În faţa acestei crize a migraţiei fără sfârşit care afectează Europa, Germania, prin reluarea reîntregirii familiei, transmite un semnal dezastruos”, a declarat Alice Weidel, o deputată din cadrul Partidului Alternativa pentru Germania (AfD).

”Noile reguli marchează un punct de echhilibru în capacităţile noastre de integrare, consideraţii umanitare şi securitatea noastră”, a apreciat, la rândul său, foarte conservatorul ministru de Interne Horst Seehofer.

Însă Verzii şi Partidul Diakonie, opera socială a bisericilor protestante au denunţat plafonul de 1.000 de persoane acceptate pe lună, apreciind că reîntregirea familiei favorizează integrarea.

Ele deplâng de asemenea imprecizia unor criterii reţinute în desemnarea acestor 1.000 de persoane care vor putea să se instaleze lunar în Germania.

Astfel vor fi luate în calcul durata despărţirii, vârsta persoanelor vizate, eventuale riscuri la adresa securităţii lor şi probleme medicale. În cazul în care membrii familiei aflaţi deja în Germania muncesc, studiază sau vorbesc bine germana, aceste lucruri vor fi de asemenea luate în calcul.

Aproximativ 34.000 de cereri de reîntregire a familiei au fost depuse în ambasadele Germaniei din întreaga lume.

Citește și...