Preşedintele american Donald Trump a avertizat marţi Iranul cu privire la faptul că dacă îşi relansează programul nuclear ”va avea probleme mai mari decât a avut vreodată anterior”, relatează The Associated Press potrivit News.ro.
Trump şi preşedintele francez Emmanuel Macron urmau să discute despre acordul în dosarul nuclear iranian marţi, în cadrul unei întâlniri la Casa Albă, în a doua zi a acestei vizite de stat.
Macron vrea ca Trump să menţină acordul. Trump este nehotărât, dar l-a catalogat drept ”un acord teribil”.
Locatarul Casei Albe l-a primit cu căldură pe omologul său de la Elysee la Washington, însă cei doi au o serie de dezacorduri de tranşat, inclusiv decizia lui Trump de a părăsi Acordul de la Paris de luptă împotriva încălzirii globale.
Trump a refuzat să-i răspundă, în prezenţa lui Macron, unui jurnalist care l-a întrebat dacă se gândeşte să-l graţieze pe fostul său avocat personal Michael Cohen, al cărui birou a fost percheziţionat de FBI.
Trump a catalogat-o drept o ”întrebare stupidă”.
Cohen nu a fost inculpat.
”POSIBILITĂŢI INFINITE”
Macron a subliniat asupra relaţiilor strânse dintre Franţa şi Statele Unite în cursul acestei vizite la Casa Albă.
”America reprezintă posibilităţi infinite pentru ţara mea”, a declarat şeful statului francez, alături de cel american.
El i-a spus lui Trump că ”Franţa împărtăşeşte cu ţara dumneavoastră un ideal de libertate şi pace”.
Preşedintele francez, care se bucură de o relaţie mai strânsă cu Trump decât omologii săi europeni, a subliniat că Franţa cooperează cu Statele Unite în provocări precum terorismul, Coreea de Nord şi Iranul.
El urmează să încerce să-l influenţeze pe Trump să rămână în acordul în dosarul nuclear iranian şi să-şi revizuiască hotărârea de a se retrage din Acordul de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice.
Trump a apreciat că ”minunata prietenie” cu Macron reprezintă alianţa trainică dintre cele două ţări şi a îndepărtat un fir imaginar de mătreaţă de pe umărul drept al omologului său.
El i-a mulţumit pentru ”parteneriatul de neclintit” în represaliile faţă de un presupus atac chimic în Siria.
Trump a făcut aceste declaraţii la ceremonia de sosire pe peluza de sud a Casei Albe.
Cei doi şefi de stat urmează să discute, între alte dosare, despre războiul din Siria.
Preşedintele american şi Prima Doamnă au primit cuplul prezidenţial francez într-o ceremonie, pe covorul roşu, pe peluza de sud.
Aproximativ 500 de militari americani, din cinci arme, au participat la ceremonia primirii, care a inclus o ”trecere în revistă a trupelor”.
Vicepreşedintele Mike Pence şi membri ai cabinetului Trump, congresmeni şi membri ai familiilor unor militari au participat la eveniment. În public s-au aflat, de asemenea, elevi de la Şcoala franceză Maya Angelou de la Temple Hills (Maryland).
Aproximativ 150 de oaspeţi urmează să participe la un simptuos dineu de stat – primul în preşedinţia lui Trump – la Casa Albă. După cină, este prevăzut un spectacol susţinut de Opera Naţională din Washington.