Bărbatul care a intrat cu o dubă în pietoni în Toronto, ucigând 10 persoane şi rănind alte 15, a frecventat în liceu un program pentru elevi cu nevoi speciale, acolo unde putea fi văzut pe holuri mergând cu capul plecat şi cu palmele strânse, conform foştilor colegi.
De asemenea, în timpul confruntării de după incident, el le-ar fi cerut poliţiştilor să îl omoare, scrie Reuters citat de News.ro.
Poliţia a informat că Alek Minassian, în vârstă de 25 de ani, a fost arestat la 26 de minute după incident.
Un videoclip postat de un martor, difuzat pe canalul canadian CBC, îl arată pe bărbat cum are un obiect îndreptat spre poliţist care îl somează să se culce la pământ. Minassian poate fi auzit spunând „Omoară-mă!”.
Shereen Chami, fostă colegă cu Minassian, a declarat că el nu era o persoană violentă. Ea a adăugat că Minassian făcea parte dintr-un program pentru elevi cu nevoi speciale.
Chami îşi aminteşte cum Minassian mergea pe holuri cu mâinile strânse şi cu capul plecat.
„Nu era o persoană socială, dar din ce îmi amintesc, era inofensiv”, a precizat ea.
Alţi doi colegi au declarat că au frecventat programul pentru elevi speciali împreună cu Minassian. Termenul de „nevoi speciale” este folosit în sistemul de educaţie canadian pentru a face referire la dificultăţi comportamentale şi de a învăţa precum şi dizabilităţi fizice.
Poliţia a declarat că Minassian nu le era cunoscut şi că motivele sale rămân încă necunoscute.
Şeful poliţiei, Mark Saunders, a declarat că acţiunile lui Minassian „par cu siguranţă intenţionate”.