Macron va încerca să-l convingă pe Trump să nu retragă trupele americane din Siria

Vocea.biz / 24.04.2018
Macron va încerca să-l convingă pe Trump să nu retragă trupele americane din Siria

Preşedintele francez Emmanuel Macron va face apel către Donald Trump să menţină Statele Unite active în Siria pe termen lung în cadrul unei întâlniri la Casa Albă, transmite News.ro.

Preşedintele francez îl va avertiza pe Trump cu privire la faptul că noi ameninţări teroriste pot apărea dacă SUA se va distanţa de Siria, acolo unde este în desfăşurare un război civil.

Casa Albă a confirmat că se va discuta despre viitorul Siriei în cadrul întâlnirii dintre cei doi lideri, unde va exista „o expunere liberă a punctelor de vedere”.

Trump a declarat luna trecută că trupele americane se vor retrage din Siria „foarte curând” pentru ca apoi să fie convins de consilieri să prelungească şederea pe termen scurt pentru a învinge ISIS. Câteva săptămâni mai târziu, preşedintele american a aprobat raiduri aeriene împotriva unor facilităţi pentru dezvoltarea de arme chimice din Siria alături de Franţa şi Marea Britanie drept răspuns la un atac chimic al preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Macron ar fi fost, conform rapoartelor, cel care l-a convins pe Trump să aprobe raidurile aeriene.

Preşedintele francez a declarat că retragerea din Siria „ar lăsa uşa deschisă pentru regimul iranian” şi Assad, adăugând că „ei vor finanţa noii terorişti”.

Macron şi soţia sa Brigitte au ajuns la Washington luni pentru o vizită de trei zile iar la câteva ore de la aterizare, cei doi au vizitat Casa Albă, s-au plimbat pe străzile din capitala americană şi au mers la memorialul lui Abraham Lincoln.

Macron va susţine marţi o conferinţă de presă comună cu Trump. Cei doi vor discuta despre problemele bilaterale, securitate şi piaţa de schimb. De asemenea, preşedintele francez va susţine miercuri un discurs alături de Trump în faţa Congresului.

Citește și...