Pentagonul s-a lansat în mod oficial în cursa hipersonică, însărcinând grupul american în domeniul Apărării Lockheed Martin să dezvolte prima rachetă americană capabilă să zboare la o viteză de cinci ori mai mare decât viteza sunetului, scrie AFP conform News.ro.
Pentagonul a anunţat miercuri seara că va acorda Lockheed Martin un contract în valoare de până la 928 de milioane de dolari, pe o perioadă nedeterminată, pentru a concepe, dezvolta şi testa o rachetă de tip aer-sol hipersonică.
Noul director de cercetare şi dezvoltare la Pentagon, Michael Griffin, a subliniat marţi că rachetele hipersonice reprezintă de-acum prioritatea numărul unu a Apărării americane.
”După părerea mea, avansul cel mai semnificativ al adversarilor noştri a fost dezvoltarea de către China a ceea ce este astăzi un sistem foarte avansat de atacuri convenţionale cu o rază de acţiune de câteva mii de kilometri”, a declarat el într-o audiere în Congres.
Având în vedere capacităţile actuale ale Statelor Unite, ”nu vom vedea aceste chestii ajungând deasupra noastră”, a apreciat Griffin, un fost inginer NASA. Imediat ce le vor depista sistemele antirachetă americane, ”vom avea foarte puţin timp să răspundem”, a spus el.
Beijingul tocmai a anunţat că oamenii săi de ştiinţă sunt pe cale să construiască un tunel aerodinamic extrem de puternic destinat conceperii unor avioane şi rachete care pot să zboare cu peste 12.000 de kilometri pe oră, de zece ori viteza sunetului.
De asemnea, preşedintele rus Vladimir Putin a lăudat, la începutul lui martie, noi arme ruse ”invincibile”, inclusiv noi rachete de croazieră hipersonice.
La scurt timp după aceea, Rusia a procedat cu succes la un tir de testare a noii sale rachete hipersonice “Kinjal” (”pumnal”) şi a anunţat că ”nu există echivalent al rachetei «Kinjal» în lume”.
”Dezvoltarea unor arme hipersonice de către China ne-a depăşit”, a recunoscut recent, în Congres, amiralul Harry Harris, şeful Comandamrntului militar american la Pacific (Pacom). “Suntem în coadă”.