Trei companii belgiene sunt acuzate că au exportat substanţe chimice în Siria

Vocea.biz / 18.04.2018
Trei companii belgiene sunt acuzate că au exportat substanţe chimice în Siria

Trei companii belgiene au fost acuzate că au exportat substanţe chimice în Siria, inclusiv isopropanol, o substanţă care poate fi folosită pentru producerea de gaz sarin, despre care s-a spus că ar fi fost folosit în atacurile chimice ale guvernului lui Assad, informează Reuters.

Procesul va începe pe 15 mai în Antwerp şi se va concentra pe exportul mai multor substanţe chimice între 2014 şi 2016 către Liban şi Siria de către compania AAE Chemie şi alte două firme de gestionare, Danmar Logistics şi Anex Customs, titrează News.ro.

„Companiile nu aveau licenţă de export pentru aceste produse”, a declarat un purtător de cuvânt al tribunalului.

„Atât companiile mele cât şi AAE Chemie au acţionat întotdeauna cu bună credinţă. Ne-am conformat mereu şi am trecut prin controalele ofiţerilor vamali la portul din Antwerp”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Danmar Logistics.

Ţările vestice au acuzat guvernul preşedintelui sirian Bashar al-Assad că a folosit arme chimice, printre care şi gaz sarin, contra propriei populaţii în timpul războiului civil. Cel mai recent atac ar fi avut loc pe 7 aprilie la Douma. Guvernul sirian neagă acuzaţiile.

Isopropanolul este folosit ca solvent industrial şi în anumite produse medicale şi este unul dintre cele două ingrediente-cheie necesare pentru a crea gaz sarin.

Citește și...