Legiutorii cubanezi au transmis că Miguel Diaz-Canel este singurul candidat care ar putea fi succesorul lui Raul Castro. Astfel, dominaţia familiei Castro la conducerea Cubei se va încheia după aproape 60 de ani, scrie BBC.
Adunarea Naţională, corpul legislativ al Cubei, va supune la vot nominalizarea dar este aproape sigur că Diaz-Canel va câştiga, titrează News.ro.
Raul Castro, care a prelua Preşedinţia în 2006 în urma îmbolnăvirii fratelui său Fidel Castro, vă rămâne, cel mai probabil, o influenţă puternică în statul comunist chiar şi după ce se va retrage.
Ceremonia oficială de învestire a lui Diaz-Canel va avea loc joi după votul Adunării Naţionale.
Viitorul lider va moşteni o ţară aflată într-o stare de stagnare economică şi cu o populaţie tânără dornică de schimbare, conform corespondentului BBC, Will Grant.
Miguel Diaz-Canel a fost numit vicepreşedinte al Consiliului Statului în 2013 şi a devenit de atunci mâna dreaptă a lui Raul Castro.
El a studiat ingineria electrioncă şi şi-a început cariera politică când încă nu împlinise 30 de ani, înscriindu-se în Liga Tinerilor Comunişti în Santa Clara. La vârsta de 33 de ani, a devenit secretar-adjunct al Ligii.