Comisia Europeană susţine începerea negocierilor privind procesul de aderare a Macedoniei şi Albaniei la UE

Vocea.biz / 17.04.2018
Comisia Europeană susţine începerea negocierilor privind procesul de aderare a Macedoniei şi Albaniei la UE

Comisia Europeană a susţinut marţi începerea discuţiilor privind procesul de aderare al Albaniei şi Macedoniei şi a recomandat Consiliului European să ia o decizie în acest sens, scrie Politico.

Comisia a informat într-un comunicat că ambele ţări „au progresat” în mai multe domenii dar a adăugat că anumite reforme încă sunt necesare. Pentru Albania, Comisia a precizat că ţara trebuie să gestioneze mai bine problemele cu statul de drept. În cazul Macedoniei, problemele care trebuie abordate sunt libertatea de exprimare şi corupţia care „continuă să fie o problemă majoră”, titrează News.ro.

„Pasul înainte făcut de azi de fostele republici iugoslave Macedonia şi Albania este un pas înainte pentru toată regiunea Balcanilor de Vest”, a declarat ministrul pentru afaceri externe al UE, Federica Mogherini, în comunicat.

„Ne concentrăm pe livrarea unui progres util şi să aducem beneficii pentru oamenii din regiune. Munca privind reformele şi modernizarea trebuie să continue, în interesul partenerilor şi al Uniunii Europene”, se arată în comunicat.

Citește și...