Foştul şef al FBI îl compară pe Trump cu un „cap al mafiei”

Vocea.biz / 13.04.2018
Foştul şef al FBI îl compară pe Trump cu un „cap al mafiei”

Fostul şef al FBI, James Comey, îl denunţă pe preşedintele american Donald Trump ca fiind „imun la adevăr” şi îl aseamănă cu un „cap al mafiei” în noua sa carte, A Higher Loyalty, care va fi apărea marţea viitoare, scrie The Guardian.

Comey povesteşte cum, atunci când s-a dus să îl informeze pe preşedinte privind dosarul pe care spionul britanic Christopher Weele l-a redactat despre legăturile sale cu Rusia, Trump a ales să discute despre strategia de gestionare a situaţiei cu toţi agenţii FBI de faţă pentru a încerca să îi coopteze de partea sa, titrează News.ro.

În cadrul unei alte întâlniri de la Casa Albă, Comey susţine că Trump „nu se opreşte niciodată din vorbit” şi astfel obţine un acord tacit de la toţi cei prezenţi.

„Întâlnirea m-a marcat … Mi-am adus aminte de momente anterioare din cariera mea ca procuror când am avut de-a face cu capi ai mafiei. Acordul tacit. Şeful având control complet. Jurămintele de loialitate. Mentalitatea de noi versus ei. Minţitul despre toate lucrurile, mici sau mari, pentru a susţine un fel de cod al loialităţii care pune organizaţia peste moralitate şi adevăr”, susţine Comey în cartea sa.

Când a fost concediat de Trump, Comey susţine că secretarul pentru securitate naţională de atunci, John Kelly, l-a sunat să îi spună că este „dezgustat” de concedierea sa şi că îşi va da demisia în semn de prost. Comey l-a îndemnat să rămână iar Kelly este acum şeful staff-ului de la Casa Albă.

La sfârşitul cărţii, Comey scrie că „ţara noastră plăteşte un preţ mare” pentru alegerile din 2016. „Acest preşedinte nu are etică şi este imun la adevăr şi la valorile instituţionale. Mandatul său este condus de ego şi de loialitatea personală”, precizează Comey.

Cartea apare la 11 luni după ce Comey a fost concediat de Trump despre care se spune că ar fi încercat să îl convingă pe fostul şef al FBI să oprească o anchetă asupra fostului consilier pe securitate naţională, Michael Flynn.

Citește și...